Sala Radio găzduieşte în această seară, de la ora 19:00, un concert în care vor putea fi audiate lucrări ale compozitorilor Maurice Ravel şi Eduard Lalo, cu participarea Corului Academic Radio condus de Dan Mihai Goia.
Concertul se va desfăşura sub bagheta dirijorului chilian Francisco Rettig şi îl va avea ca solist pe Alexandre Dubach, celebrul violonist de origine elveţiană. Alexandre Dubach a absolvit Conservatorul din Fribourg şi a beneficiat de îndrumarea unor maeştri ca Yehudi Menuhin, Nathan Milstein, Ulrich Lehmann, Salvatore Accardo. A debutat ca solist la vârsta de 15 ani, cu Concertul de Mendelssohn, alături de Tonhalle Orchestra din Zürich, orchestra la care ulterior avea să activeze în calitate de concert-maestru. Alexandre Dubach a concertat pentru prima oară în Ro-mânia în 2007, în cadrul manifestărilor care au marcat proiectul Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007.
Pentru spectacolul oferit melomanilor din România, Jurnalul Naţional îl declară pe Alexandre Dubach "Omul zilei".