x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Alina Cojocaru

Omul zilei: Alina Cojocaru

15 Apr 2010   •   00:00
Omul zilei: Alina Cojocaru
Sursa foto: Ufo Zoltan/Intact Images

Evoluţia balerinei Alina Cojocaru în spectacolul "Ce­nu­şă­reasa" de la Royal Opera House din Londra a primit recenzii pozitive din partea publicaţiei britanice The Independent.

Zoe Anderson, criticul de artă al pu­bli­ca­ţi­ei britanice, apreciază spectacolul "Cenuşăreasa", pus în scenă de coregraful Frederick Ashton pe muzica lui Ser­ghei Prokofiev, ca fiind "un basm cu personalitate".
"Ali­na Cojocaru este o graţioasă şi plutitoare Cenuşăreasă. În timp ce curăţă vesela, insultată de
surorile urâte, miş­ca­rea tristă a capului ei este emoţionantă. Mişcarea pi­cio­arelor ei este articulată minunat", observă Anderson.

Alina Cojocaru este prim-balerină a The Royal Ballet din Londra. Ea va re­ve­ni pe scena Operei Naţionale Bucureşti, la 29 aprilie, unde va dansa alături de partenerul său, Johan Kobborg, într-o gală de balet în încheierea stagiunii.
Pentru numeroasele aprecieri ale talentului său, Jurnalul Naţional o declară pe Alina Cojocaru "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar