x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Andrei Şerban

Omul zilei - Andrei Şerban

de Ramona Vintila    |    12 Mai 2008   •   00:00
Omul zilei - Andrei Şerban

“Spovedanie la Tanacu”, în regia lui Andrei Şerban, va avea premiera astăzi la Teatrul Odeon. Spectacolul reprezintă a treia etapă a proiectului “Academia Itinerantă Andrei Şerban” şi are la bază cartea “Spovedanie la Tanacu”, publicată de Tatiana Niculescu Bran în 2006 şi ecranizată în 2007. “Teatrul trebuie să reprezinte viaţa.

Regizor

“Spovedanie la Tanacu”, în regia lui Andrei Şerban, va avea premiera astăzi la Teatrul Odeon. Spectacolul reprezintă a treia etapă a proiectului “Academia Itinerantă Andrei Şerban” şi are la bază cartea “Spovedanie la Tanacu”, publicată de Tatiana Niculescu Bran în 2006 şi ecranizată în 2007. “Teatrul trebuie să reprezinte viaţa. Trebuie să înţeleagă şi să trăiască misterul paradoxului vieţii. Numai Dumnezeu poate să ştie care este mesajul despre viaţă. Rolul nostru este să îi înţelegem pe aceşti oameni. Tea-trul este o conversaţie, un dialog”, a spus regizorul. “Spovedanie la Tanacu” a fost deja prezentat la Teatrul La MaMa ETC din New York, cu titlul “Deadly Confession”, iar reacţia americanilor a fost spectaculoasă, conform Tatianei Niculescu-Bran. Pentru montarea acestei piese, Jurnalul Naţional îl declară pe Andrei Şerban “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar