x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Aurora Liiceanu

Omul zilei: Aurora Liiceanu

21 Oct 2009   •   00:00
Omul zilei: Aurora Liiceanu
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Librăria Cărtureşti Verona găzduieşte astăzi, de la ora 18:00, o întâlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de lansarea volumului "Prin perdea". "Am frica aceea că am fost prea dezvăluitoare în carte", declara autoarea.



Volumul Aurorei Liiceanu recompune din fragmente parte din viaţa sa, din perioada studiilor şi până în anii postdecembrişti. În prim-plan se găsesc fiul acesteia, dar şi traseul profesional, cu interesante consideraţii referitoare la psihologie sau la maeştrii cu rol formator pe care i-a cunoscut. Evenimentul de lansare a cărţii va fi urmat de o dezbatere cu tema "Limitele confesiunii. Cum ne raportăm la propriul trecut afectiv", dezbatere la care vor lua parte Zoe Petre, Cecilia Ştefănescu şi Ovidiu Simonca. Pentru că şi-a lăsat cititorii să privească pe fereastra vieţii ei, "Prin perdea", Jurnalul Naţional o declară pe Aurora Liiceanu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar