x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Claudiu Cremănuţă

Omul zilei: Claudiu Cremănuţă

31 Mar 2011   •   19:49
Omul zilei: Claudiu Cremănuţă
159101-100-3076.jpgDirector de Dezvoltare în cadrul AVAC
De profesie jurist, Claudiu Cremănuţă este director de dezvoltare în cadrul Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC) şi al Alianţei Victimelor Accidentelor (AVA). Din 2007, s-a implicat constant în lupta împotriva masacrului rutier de pe şoselele ţării, oferind sprijin victimelor accidentelor de circulaţie şi familiilor acestora prin intermediul AVAC. În anul 2010, Claudiu Cremănuţă a reprezentat România la "Premiul European al Siguranţei Rutiere", cu cartea "Circulaţi, vă rog!" - vol. I "Singur în trafic", în care vorbeşte despre educaţia, mentalitatea, cultura şi dramele rutiere din ţara noastră. Autorul şi-a lansat ieri cea de-a doua carte, intitulată simbolic "Ruleta rutieră", în care trage un semnal de alarmă despre capcanele şi vulnerabilităţile rutiere existente în România anului 2011. "Mă miră că ne-am obişnuit cu gândul, informaţia şi imaginea despre «ruleta rutieră». Ne aşteptăm să moară oameni pe asfalt, ceea ce este un adevăr dureros. Foarte mulţi pot preveni accidentele, dar realizează prea târziu ce au făcut. Unii nu se mai trezesc deloc. Golurile lăsate în societate şi familie de evenimentele rutiere nu le mai umple nimeni niciodată", a declarat autorul cărţii. Pentru crezul său într-un viitor rutier mai bun şi pentru lansarea cărţii "Ruleta rutieră", Jurnalul Naţional îl declară pe Claudiu Cremănuţă "Omul zilei".

×