x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Constantin Chiriac

Omul zilei: Constantin Chiriac

27 Mai 2010   •   00:00
Omul zilei: Constantin Chiriac
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Pentru a şaptesprezecea oară se desfăşoară la Sibiu Festivalul Internaţional de Teatru, iniţiat şi condus de Constantin Chiriac. Ediţia 2010, care începe mâine, va cuprinde zeci de evenimente dedicate artelor spectacolului - de la producţii scenice tradiţionale şi creaţii de teatru concepute în spaţii neconvenţionale la spectacole de dans şi concerte.

Timp de zece zile, cetatea Sibiului devine loc de întâlnire pentru profesionişti în domeniu. Datorită lui Chiriac, festivalul s-a extins de la o ediţie la alta, în inima României poposind artişti de pe toate meridianele. În acest an sunt invitaţi din aproape 70 de ţări. Spectacolele vor avea loc în diverse locuri: în săli de teatru, în pieţe, pe Bulevardul Bălcescu, în Cetatea Cisnădioara, în tramvai, în hale etc. Festivalul a fost una dintre motivaţiile pentru care Sibiul a primit statut de Capitală Culturală Europeană, în 2007, iar, acum, Chiriac face parte din Comitetul Comisiei Europene care alege şi monitorizează capitalele culturale europene.

Pentru străduinţa cu care organizează şi în acest an dificil festivalul la Sibiu, Jurnalul Naţional îl declară pe Constantin Chiriac "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei