x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Corina Căprioriu

Omul zilei: Corina Căprioriu

24 Apr 2010   •   00:00

Corina Căprioriu a câştigat medalia de aur la categoria 57 de kilograme, la Campionatul European de judo de la Viena.

Sportiva a câştigat grupa B, după ce le-a învins pe Hannah Brueck (Germania) şi pe Jovana Rogici (Serbia), calificându-se în semifinale, unde a câştigat fără probleme în faţa italiencei Giulia Quintavalle.

În finală, Căprioriu a trecut şi de reprezentanta ţării gazdă, Sabina Filzmoser, trecându-şi în palmares medalia de aur europeană. Prima medalie pentru delegaţia României a fost adusă joi de campioana olimpică Alina Dumitru, la categoria 48 kilograme, care a cucerit aurul în faţa unguroaicei Eva Csernoviczki.

Sportiva de 27 de ani şi-a trecut în cont a şasea medalie de aur europeană a carierei, care se alătură celor două de bronz, tot europene, plus două similare la Campionatele Mondiale, şi celei de aur de la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Pentru victoria înregistrată la Viena, Jurnalul Naţional o declară pe Corina Căprioriu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar