x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Cosmin Chivu

Omul zilei: Cosmin Chivu

20 Mar 2010   •   00:00

Regizorul de origine română Cosmin Chivu a fost invitat să pună în scenă piesa "Serenada" de Slavomir Mrozek la celebrul teatru newyorkez La MaMa. Producţia este realizată în colaborare cu "Pace University of Performing Arts" şi are ca protagonişti studenţi din ultimul an şi absolvenţi ai prestigioasei universităţi americane.

Piesa "Serenada" este o metaforă a alienării, a luptei pentru supravieţuire şi abuzului de putere. Conflictul dramatic este dublat de o viziune regizorală bazată pe mişcare, muzică, dar şi folosirea spaţiului într-un mod neconvenţional, care, pe măsură ce piesa evoluează, devine din ce în ce mai mic. Din distribuţie fac parte: Chris Azara, Steve Lesce, Chelsea Roe, Kehinde Koyejo, Talitha Custer, George Robson şi Giacomo Rocchini.

Decorul este semnat de scenograful italian Gian Marco LoForte. Regizorul este la prima colaborare cu teatrul La MaMa. Este stabilit în America de 10 ani, unde a regizat peste 30 de spectacole la New York, Los Angeles şi în alte oraşe. După ce a absolvit un masterat în regie de teatru la Actors Studio Drama School (program universitar supervizat de Al Pacino, Harvey Keitel, Ellen Burstyn şi James Lipton), Cosmin Chivu a devenit profesor la Pace University în Manhattan, unde în prezent predă cursuri de actorie şi regie.

"La MaMa Experimental Theater Club " împlineşte anul acesta 50 de ani de existenţă. Cu o istorie impresionantă, teatrul La MaMa, fondat de Ellen Stewart (acum în vârstă de 90 de ani), continuă să dezvolte atât proiecte experimentale cu artişti americani, cât şi cu trupe din alte ţări.

De exemplu, în paralel cu piesa "Serenada", teatrul La MaMa găzduieşte în aceeaşi perioadă "Viaţa materială" (La Vie Materielle), un proiect francez regizat de Irina Brook, fiica celebrului regizor Peter Brook. Şi tot La MaMa este teatrul unde consacratul regizor Andrei Şerban a creat "Trilogia Antică" la începutul anilor '70. Pentru această realizare, Jurnalul Naţional îl declară pe Cosmin Chivu Omul zilei.

×
Subiecte în articol: observator