Astăzi, la Cinema Patria, începând cu ora 20:00, Dan Bittman & Co. vor lansa primul DVD full HD românesc şi cel de-al doilea material unplugged al trupei. "Patria este locul poveştilor noastre, copilăria, adolescenţa, este amintirea concertelor, iubirilor, necazurilor, este publicul care ne-a făcut să fim ceea ce suntem, şi ea nu poate fi bună sau rea decât în măsura în care noi suntem astfel – spun holografii. Şi când simplitatea îţi descoperă realele calităţi ale muzicii, îţi dai seama de alte lucruri esenţiale, pe care le-am uitat sau am uitat să le vedem în forma lor reală.” În forma lor reală, de înaltă tehnică, îi vom vedea pe Dan Bittman, Edi Petroşel, Mugurel Vrabete, Romeo Dediu şi Tino Furtună.
Graţie tehnologiei, îi vom avea pe DVD, cu "Patria Holograf - Unplugged”. Avertisment! Acest produs de colecţie nu trebuie să lipsească din biblioteca melomanilor. Pentru că a reuşit să se menţină, alături de Holograf, în patria muzicii româneşti, pentru că şi-a păstrat calităţile unui artist profesionist, mereu dornic să-şi exploreze talentul, Jurnalul Naţional îl declară pe Dan Bittman "Omul zilei".