Opera Naţională Bucureşti a programat ieri spectacolul "La Bohčme" de Puccini, având-o invitat special pe soprana de talie internaţională Elena Moşuc. Alături de celebra interpretă lirică, care dă voce şi chip personajului principal Mimi, a fost invitat să cânte în această reprezentaţie şi tenorul Giuseppe Giacomini (în rolul Rodolfo).
Rolul de a conduce orchestra şi corul Operei în spectacolul de duminică i-a revenit dirijorului Vlad Conta. Regia acestei montări este semnată de Ionel Pantea. Elena Moşuc, născută la Iaşi, a studiat la Conservatorul "George Enescu" din oraşul natal. Studentă fiind, a cântat la Opera ieşeană partituri mari, în aceeaşi perioadă participând la concursuri internaţionale, câştigând premii importante.
De la începutul activităţii, soprana a cântat la Opera din Zürich, realizând roluri memorabile sub conducerea muzicală a unor personalităţi în domeniu. A fost invitată în spectacole ale unor celebre scene ale lumii.
Pentru că a acceptat invitaţia Operei bucureştene de a cânta în "La Bohčme", Jurnalul Naţional o declară pe soprana Elena Moşuc "Omul zilei".