x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Eugenia Vodă

Omul zilei: Eugenia Vodă

18 Iun 2009   •   00:00
Omul zilei: Eugenia Vodă

În contextul unei lumi care promovează, cu puţine excepţii, divertismentul facil şi prostul gust, Eugenia Vodă reuşeşte să realizeze o emisiune cu stil... şi inteligenţă - "Profesioniştii".



Prin intermediul invitaţilor săi, Eugenia Vodă descoperă cele mai fascinante poveşti de viaţă... Apreciata realizatoare tv reuşeşte de fiecare dată prin invitaţii de marcă să aducă în faţa telespectatorilor profesionişti din diverse domenii, în dialoguri pline de savoare.

Astăzi, de la ora 18:00, la Librăria Cărtureşti, TVR Media lansează un DVD cu o selecţie de emisiuni "Profesioniştii", cu "profesionişti ai credinţei": ÎPS Bartolomeu Anania, Ieromonah Iustin Marchiş, preot Constantin Coman, PS Sofronie Drincec şi PS Virgil Bercea. Cinci interviuri pe tema credinţei, o antologie a iubirii şi a cuvântului bun. Lansarea va avea loc în prezenţa autoarei şi a unor invitaţi de marcă. Pentru performanţa de a realiza, într-o zonă a maximei perisabilităţi, cum este televiziunea, adevărate "emisiuni de colecţie", Jurnalul Naţional o declară pe Eugenia Vodă "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar