x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Florin Condurăţeanu

Omul zilei: Florin Condurăţeanu

de Carmen Plesa    |    22 Iun 2009   •   00:00
Omul zilei: Florin Condurăţeanu
Sursa foto: Anca Daniela/Ziarul Lupa/Craiova

Jurnalist, senior editor Jurnalul Naţional, realizator de televiziune



Păşeşte, trăieşte şi respiră româneşte. Până şi telefonul mobil îi sună cu "Treceţi batalioane române Carpaţii". Nu există zi în care să nu vedeţi sau să citiţi sufletul românesc prin Florin Condurăţeanu. Fie că-i citiţi articolele de medicină sau pe cele de "Să nu-i fie de deochi de viaţă", din Jurnalul Naţional, fie că-i urmăriţi emisiunea în care îi are alături pe cei mai apreciaţi doctori români şi vă bucuraţi împreună când îl vedeţi la "Antena 2 Special", înconjurat de cei mai iubiţi artişti. Aşa că pentru noi n-a fost nici o surpriză, vineri, când Academia Internaţională "Mihai Eminescu" i-a acordat premiul pentru jurnalism, în cadrul ceremoniei de la Muzeul de Artă din Craiova. Printre laureaţii galei s-au mai numărat Crin Antonescu, Augustin Buzura, Gheorghe Zamfir, Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, Andrei Marga, Evgheni Eftuşenko, sculptorul italian Vincenzo Bianchi. Preşedintele Academiei Internaţionale "Mihai Eminescu" este prof. univ.  Ion Deaconescu, iar printre membrii fondatori se află şi doi laureaţi ai Premiului Nobel: Czeslaw Milosz şi Wole Sozinka. Pentru acest nou premiu cu care a fost încununat, pentru cariera sa excepţională şi pentrupromovarea sufletului românesc, Jurnalul Naţional îl declară pe Florin Condurăţeanu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar