x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Florin Dumitrescu

Omul zilei - Florin Dumitrescu

06 Feb 2015   •   00:23
Omul zilei - Florin Dumitrescu
Sursa foto: MIHAI STETCU
chef bucătar
Chef Florin Dumitrescu a fost ales să facă parte din juriul prestigioasei competiţii culinare San Pellegrino Young Chef Competition 2015, fiind astfel primul bucătar român care va juriza în cadrul unei astfel de întreceri. Juratul de la ”Hells Kitchen – Iadul Bucătarilor”, show ce revine din această primăvaraă la Antena1, este jurat, împreună cu alţi doi chefi – Jerzy Pasikowski din Polonia şi Jiri Stift din Cehia – pentru regiunea Europa de Est.

”Pentru mine este fără doar şi poate o adevărată onoare să fac parte din juriul unei competiţii culinare de acest calibru. Sunt foarte bucuros că România se află, pentru prima oară, într-un astfel de concurs, cu doi tineri bucătari foarte talentaţi, şi sunt, cu atât mai bucuros, cu cât am fost ales să reprezint, ca jurat, Europa de Est. Pentru mine, ca bucătar, este o ocazie să sprijin tinere talente culinare, însă este şi o mândrie să pot contribui la aşezarea României pe harta gastronomică internaţională”, mărturiseşte extrem de încântat chef Dumitrescu. Acesta recunoaşte că a fost foarte fericit să constate că doi tineri bucătari români au fost selectaţi să participe la acest concurs – Emanuel Mocan şi Mihai Toader – mai ales că unul dintre ei şi-a făcut ucenicia în bucătărie sub atenta înfrumare a lui chef Dumitrescu.
Jurnalul Naţional îl felicită şi el pentru succes pe Chef Florin Dumitrescu şi îl declară Omul Zilei.

×