Cea de-a patra ediţie a Bookfest prilejuieşte admiratorilor lui Florin Piersic jr o întâlnire cu latura de scriitor a tânărului artist, o dată cu lansarea cărţii "Opere cumplite, volumul unu", mâine de la ora 17:00, la standul Editurii Humanitas.
Cartea se prezintă ca o antologie, în care se regăsesc editoriale scrise de Florin Piersic jr de-a lungul timpului pentru diverse publicaţii, o serie de poveşti sau ficţiuni reale, după cum le numeşte chiar autorul într-un interviu. De asemenea, cartea este îmbogăţită cu texte inedite, scrise de artist fără intenţia de a le publica vreodată, paragrafe despre care mărturisea la un moment dat că sunt foarte personale, dar şi cu o serie de desene, realizate de Ioana Diaconu, menite să redea tonul cărţii prin reprezentări potrivite. Pentru această apariţie editorială, Jurnalul Naţional îl declară pe Florin Piersic jr "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro