x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Gheorghe Mencinicopschi

Omul zilei: Gheorghe Mencinicopschi

19 Mai 2010   •   00:00
Omul zilei: Gheorghe Mencinicopschi
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

„Şi noi ce mai mâncăm... ca să slăbim" este intitulat volumul lansat ieri de prof. Gheorghe Mencinicopschi, în continuarea lucrării „Şi noi ce mai mâncăm". Volumul editat la Coreus Publishing se concentrează asupra slăbitului, subiect de maximă importanţă pentru mulţi dintre noi, prezentat într-o manieră diferită faţă de cele pe care le-aţi întâlnit până acum.

Aceia dintre dumneavoastră care s-au îngrăşat în loc să slăbească după un regim ţinut „ca la carte" o să înţeleagă cum de este posibil să se întâmple aşa ceva. Apoi, în paginile cărţii veţi găsi sfaturi competente despre paşii corecţi către silueta dorită. Doamnele, în special, vor fi aduse cu picioarele pe pământ în ceea ce priveşte celulita, afecţiune care nu dispare cu ajutorul cremelor minune, aşa cum în mod greşit suntem informaţi.

De asemenea, profesorul Mencinicopschi tratează în carte teme importante precum vitaminele, mineralele, alcoolul, grăsi­mile, longevitatea sau îmbătrânirea. Cu prilejul lansării celui de-al doilea volum al unei lucrări esenţiale pentru omul zilelor noastre, Jurnalul Naţional îl declară pe Gheorghe Mencinicopshi „Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei