România s-a întors cu trei medalii de la Campionatul European de Biatlon - Cross desfăşurat la Nevo Mesto, în Cehia. Ştefan Gavrilă a obţinut bronzul în proba de mass - start dedicată juniorilor, în vreme ce Luminiţa Pişcoran şi-a continuat forma bună şi a obţinut un argint în competiţia junioarelor.
"Deşteaptă-te, române!" a răsunat la festivitatea de premiere datorită medaliei de aur obţinute de echipajul format din Reka Ferencz, Luminiţa Pişcoran, Ştefan Gavrilă şi Remus Faur în proba de ştafetă mixtă. În aceste condiţii, Gheorghe Pelin, antrenorul lotului naţional de juniori, poate spune că şi-a îndeplinit obiectivele. "Aveam în plan cucerirea unei medalii, dar noi am reuşit să câştigăm trei. Suntem foarte mulţumiţi de munca depusă.
Sperăm să repetăm figura frumoasă şi la Campionatul Mondial de luna viitoare", a declarat tehnicianul. Pentru rezultatele de excepţie obţinute în Cehia, Jurnalul Naţional îl declară pe Gheorghe Pelin "Omul Zilei".
Citește pe Antena3.ro