x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar OMUL ZILEI / Gianina Cărbunariu

OMUL ZILEI / Gianina Cărbunariu

29 Noi 2008   •   00:00
OMUL ZILEI / Gianina Cărbunariu

Numele unuia dintre cei mai apreciaţi tineri dramaturgi români contemporani cunoscuţi în lume – Gianina Cărbunariu – atrage, în aceste zile, atenţia cunoscătorilor de teatru de peste Ocean.



Piesa, pe care a scris-o într-o rezidenţă în Statele Unite, "Poimâine, alaltăieri" şi pe care ea a montat-o la Teatrul Mic din Bucureşti, este în aceste zile pe agenda evenimentelor teatrale din New York. Andrei Şerban va pune în scenă, la 7 decembrie, sub forma unui spectacol-lectură, la sediul Institutului Cultural Român din New York, această ultimă piesă a tinerei autoare, textele căreia au fost traduse în mai multe limbi. Distribuţia va fi formată din studenţi ai Departamentului Arta Actorului de la Columbia University. Pentru că a devenit un promotor activ al culturii române în lume, Jurnalul Naţional o declară pe Gianina Cărbunariu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar