x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei. Horaţiu Mălăele,actor şi regizor

Omul zilei. Horaţiu Mălăele,actor şi regizor

19 Oct 2012   •   00:20

Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră – aceasta este distincţia acordată de Festivalul Internaţional de Film “Comedy Cluj” lui Horaţiu Mălăele. L-am întrebat pe distinsul artist, care în acest an a împlinit doar 60 de ani iar cariera lui e în ascensiune, ce înseamnă un astfel de premiu. Răspunsul a fost: “A lua un premiu pentru întreaga carieră, fie el şi “de excelenţă”, este ca şi cum ţi-ar scrie cineva pe colivă “La multi ani!”. Stârneşte invidie, înarmează duşmanii, iar în tine se instalează un robust sentiment de panică. Dincolo de aceste speculaţii pesimiste, mulţumesc celui mai important festival de umor cinematografic al ţării pentru gândul bun, pentru efort şi trudă”. Popularitatea lui Mălăele este de necontestat. Sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, unde i s-a înmânat premiul, era arhiplină. Spectatori de toate vârstele îl priveau cu admiraţie, ascultându-i vorbele adresate cu acest prilej. Printre altele, Mălăele a spus, în stilu-i binecunoscut: “De obicei, când ţi se dă un premiu fie eşti bănuit de o boală gravă pe care nu o ştii, fie, precum spune un proverb islamic, dacă vrei să distrugi pe cineva trebuie mai întâi să-l iubeşti. Iată o probă de dragoste într-o prezumtivă distrugere”. Acest Premiu de Excelenţă este un prilej ca Jurnalul Naţional să-l declare pe Horaţiu Mălăele “Omul zilei”.

×