x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Horia Colibăşanu

Omul zilei - Horia Colibăşanu

de Paul Rogojinaru    |    08 Apr 2013   •   00:02
Omul zilei - Horia Colibăşanu
Alpinist
Aflat mereu într-un grafic ascendent de atingere a limitelor maxime, de autodepăşire, de stabilire de noi recorduri, alpinistul Horia Colibăşanu pleacă astăzi într-o expediţie în Himalaya, unde va urca pe Vârful Lhotse, de 8.516 metri, acesta fiind cel de-al şaselea “optimar” din palmares, reprezentând o premieră în alpinism pentru România. Pe parcursul celor 15 ani de când practică acest sport, în 2004, Horia a fost primul român care a urcat pe K2 (8.611 metri), în 2006 a urcat în premieră pentru România pe Manaslu (8.163 metri), iar în 2007 a urcat pe Dhaulagiri (8.167 metri), de asemenea o premieră românească. Tot el a fost şi primul român care a urcat pe Annapurna (8.091 metri), ultimul vârf himalayan escaladat fiind Makalu (8.463 metri), în 2011. “Urcarea Vârfului Lhotse va fi pentru Horia Colibăşanu al şaselea optimar din palmares, din cele 14 vârfuri himalayene şi o nouă premieră în alpinism pentru România. Sportivul va fi însoţit în expediţie, la urcarea spre vârf, de slovacul Peter Hamor, care are în palmares zece vârfuri de peste 8.000 de metri. Se va alătura echipei şi alpinistul român Justin Ionescu, experimentat în escaladă şi ascensiuni tehnice. Pentru expediţia Lhotse 2013, Horia nu va folosi oxigen suplimentar şi nici ajutorul şerpaşilor”, declară reprezentanţii alpinistului român. Pentru această nouă premieră românească în alpinism, pentru toate performanţele de până acum, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe reputatul alpinist Horia Colibăşanu.

×
Subiecte în articol: horia colibasanu