La sărbătorirea a 50 de ani de activitate creatoare, Liana Saxone-Horodi, în prezent stabilită în Israel, mărturiseşte într-un interviu acordat Lucreziei Brezintu: "De la Dumnezeu am fost binecuvântată cu talentul la pictură şi, pentru că nu am vrut să mă risipesc, este ceea ce am făcut 50 de ani cu seriozitate şi cu «pretenţia» de a face acest lucru cât mai bine".
Dăruită şi cu arta cuvântului, moştenire din partea tatălui, Liana Saxone-Horodi îşi doreşte ca pe viitor să adune într-un volum tot ceea ce a scris până acum şi speră ca într-o zi să apară şi un "Album de artă Liana Saxone". Astăzi va avea loc deschiderea festivă a expoziţiei intitulate "Până acum cincizeci de ani de creaţie" la Palatul Culturii din Nesher. Expoziţia pictoriţei este dedicată memoriei lui Shmuel Rainish, preşedintele HOR din Haifa, fost preşedinte al Consiliului Comunal Nesher. La ceas aniversar, Jurnalul Naţional o declară pe Liana Saxone-Horodi "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro