x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Maria Răducanu

Omul zilei: Maria Răducanu

de Ramona Vintila    |    29 Apr 2008   •   00:00
Omul zilei: Maria Răducanu
Sursa foto: George Calin/

Maria Răducanu a susţinut un concert în cadrul “Primăverii jazz-ului românesc” la Varşovia. Pentru spectacolul pe care l-a oferit publicului din Varşovia, Jurnalul Naţional o declară pe Maria Răducanu “Omul Zilei”.

Maria Răducanu a susţinut un concert în cadrul “Primăverii jazz-ului românesc” la Varşovia. Organizat de Institutul Cultural Român din Varşovia, spectacolul a avut loc în legendarul Club Tygmont. Una dintre cele mai cunoscute soliste de jazz din România, suprinzătoare în ceea ce priveşte opţiunile de repertoriu, Maria Răducanu s-a impus ca un artist exigent. Ea a concertat împreună cu Krister Jonsson – chitară (Suedia) şi Chris Dahlgren – contrabas (Germania). În deschiderea programului “Primăvara jazz-ului ro­mânesc” a cîntat Anca Parghel, avînd un repertoriu format din piese clasice şi prelucrări după folclorul ro­mânesc. Pentru spectacolul pe care l-a oferit publicului din Varşovia, Jurnalul Naţional o declară pe Maria Răducanu “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar