x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Mariana Nicolesco

Omul zilei - Mariana Nicolesco

20 Apr 2005   •   00:00

Soprana

  • 21 aprilie 2005


  • 2003: Proclamata Muzicianul Anului la Berlin
  • 2004: Soprana cu cele mai multe premiere absolute la Scala din Milano Festivalul si Concursul National de Interpretare a Liedului Romanesc, creat la Brasov de celebra soprana Mariana Nicolesco, a ajuns la cea de-a treia editie. Incepand de astazi, timp de patru zile, peste 80 de tineri artisti se vor prezenta cu lieduri alese din patrimoniul national. Juriul competitiei, prezidat de Mariana Nicolesco, reuneste compozitori de lieduri si muzicologi de notorietate precum Pascal Bentoiu, Carmen Petra Basacopol, Dumitru Capoianu, Felicia Donceanu, Adrian Iorgulescu, Octavian Lazar Cosma. In festival va fi prezentata in premiera mondiala integrala liedurilor enesciene - interpretate in limbile romana, germana, franceza, conform versiunii originale. Despre acest moment cultural "conceput cu clarviziune si generozitate" de Mariana Nicolesco, cum scrie maestrul Pascal Bentoiu in caietul-program al manifestarii, renumita soprana scrie, la randul ei: "S-ar putea ca zabovirea pe taramul comorilor acumulate in lied, aceasta arta atemporala, sa constituie pentru fiinta umana posibilitatea unui mare si notabil salt in viitor". Pentru organizarea acestui festival si omagiul adus lui George Enescu, Jurnalul National o declara pe Mariana Nicolesco "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar