x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mihai Panait

Omul zilei: Mihai Panait

23 Mar 2011   •   19:30
Omul zilei: Mihai Panait
Sursa foto: Mapn/

Comandantul fregatei „Regele Ferdinand”, care va fi trimisă în Marea Mediterană pentru impunerea embargoului împotriva Libiei, este din 2009 comandorul Mihai Panait. Născut pe 27 martie 1968 la Ţiţeşti, este absolvent al Academiei Navale Mircea cel Bătrân – promoţia 1991. În perioada 1999-2001 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, iar în 2009 a absolvit Colegiul Naval de Comandă, Newport, SUA. Şi-a început cariera la bordul navelor din cadrul Divizionului Dragoare, iar în anul 1997 a fost numit specialist cu artileria şi rachetele navale în Biroul operaţii la Brigada 61 Nave Dragoare.

În anul 2008 a fost încadrat ca şef Birou sprijin arme, protecţia forţei şi EOD la locţiitorul pentru operaţii din cadrul Componentei Operaţionale Navale. Fregata românească „Regele Ferdinand” a participat în perioada 1-30 noiembrie 2010 la operaţiunea „Active Endeavour” din Marea Mediterană, unde a executat misiuni specifice de prevenire şi combatere a terorismului şi a traficului ilegal alături de alte nave aflate sub comandă NATO, potrivit MApN. Misiunea a reprezentat a şasea participare a Forţelor Navale Române la această operaţiune militară care dovedeşte că România „contribuie activ la sporirea securităţii în Europa”. Pentru misiunea militară importantă încredinţată echipajului fregatei „Regele Ferdinand”, Jurnalul Naţional îl declară pe comandantul acesteia, Mihai Panait, „Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar