În această seară, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, are loc lansarea volumului „Ioana Celibidache, o mătuşă de poveste” semnat de Monica Pillat, povestea vieţii aventuroase a soţiei marelui dirijor Sergiu Celibidache. Autoarea este nepoata Ioanei Celibidache, de aici şi titlul cărţii, cele două doamne întâlnindu-se pentru prima dată în 2009. Vorbind despre viaţă în cartea Monicăi Pillat, Ioana Celibidache mărturiseşte: „Eu văd viaţa ca pe o jucărie care ni se dă la naştere şi ni se ia la capăt. Jocul se sfârşeşte totdeauna în lacrimi. Copilului i se iau darurile, i se strică bucuria, cineva dă cu piciorul în tot ce i-a fost drag puştiului.”
Dincolo de statutul de soţie a lui Sergiu Celibidache, Ioana Celibidache este la rândul său o pictoriţă apreciată, supranumită „surioara lui Paul Klee”. Opera de artist plastic i-a fost antologată în două albume semnate Ioana, unul apărut în 1997, celălalt chiar anul acesta. La rândul ei, soţia dirijorului român a publicat în anul 2001 cartea de amintiri „Sergiu altfel”. La evenimentul organizat la ICR vor lua cuvântul, alături de autoare, Dan Grigore, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea şi Horia-Roman Patapievici. Cu prilejul lansării acestei cărţi în care este prezentat publicului cititor un personaj exuberat şi neconvenţional, Jurnalul Naţional o declară pe Monica Pillat „Omul zilei”.