De o distincţie aparte, cu o personalitate pur şI simplu copleşitoare prin forţa ei, cu o extraordinară priză la public, actriţa Olga Tudorache este unanim recunoscută ca fiind una dintre marile doamne ale scenei româneşti. Din septembrie 1951, de când a fost angajată la Teatrul Tineretului din Bucureşti (mai apoi, din 1966, angajată la Teatrul Mic), şI până azi, apreciata actriţă a făcut zeci de roluri în teatru şI film, pentru care a primit zeci de premii şI diplome. Vitoria Lipan, din “Baltagul”; Elena Domnişor, din “Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”; Thelma, din “Noapte bună, mamă”; Regina din “Regina mamă” etc. sunt numai câteva dintre personajele de teatru care i-au adus cele mai înalte aprecieri şI distincţii, în timp ce în cinematografie se remarca în filme precum “Mihai Viteazul”, “Tudor”, “Domnişoara Aurica”, “Tusea şI junghiul” ori “Drumul câinilor”. Recent, la gala Premiilor Academiei Române pe anul 2010, înaltul for a răsplătit printr-o serie de distincţii modul în care mai multe personalităţi au promovat activitatea prestigioasei instituţii, Diploma “Meritul Academic” revenindu-i actriţei Olga Tudorache (alături de inginerul Nicolae Noica şI dirijorul Horia Andreescu). Pentru această apreciativă diplomă adăugată celorlalte zeci de distincţii, pentru tot ce-a dăruit sutelor de mii sau milioanelor de spectatori ce i-au urmărit spectacolele în lunga-i carieră, Jurnalul Naţional o declară Omul Zilei pe uriaşa actriţă Olga Tudorache.
Citește pe Antena3.ro