Pe scena Teatrului Odeon are loc premiera one-man show-ului “Umbre de lumină”, protagonist fiind talentatul dansator Răzvan Mazilu. Artistul, care a excelat şi în coregrafie, şi în regie, semnând creaţii memorabile, va evolua sub “bagheta” apreciatului coregraf francez Philippe Tréhet, venit special să pună în valoare sensibilitatea şi forţa de mare dansator ale lui Mazilu.
Pe scena Teatrului Odeon are loc premiera one-man show-ului “Umbre de lumină”, protagonist fiind talentatul dansator Răzvan Mazilu. Artistul, care a excelat şi în coregrafie, şi în regie, semnând creaţii memorabile, va evolua sub “bagheta” apreciatului coregraf francez Philippe Tréhet, venit special să pună în valoare sensibilitatea şi forţa de mare dansator ale lui Mazilu. Răzvan a fost primul dansator care s-a prezentat cu peste zece ani în urmă pe o scenă din România cu un one-man show – “Jocul de-a Shakespeare” (coregrafia Ioan Tugearu). Era la scurtă vreme de la câştigarea Premiului de Interpretare al Operei Naţionale din Paris. Pentru că se implică într-o experienţă dificilă precum e one-man show-ul şi se confruntă cu sine însuşi ca să provoace publicul, Jurnalul Naţional îl declară pe Răzvan Mazilu “Omul zilei”.
Citește pe Antena3.ro