x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Şerban Lupu

Omul zilei: Şerban Lupu

19 Aug 2009   •   00:00
Omul zilei: Şerban Lupu
Sursa foto: Catalina Filip/Mediafax

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional "Cetatea Muzicală a Braşovului" se încheie astăzi cu un concert de muzică clasică, printre interpreţi numărându-se şi celebrul violonist Şerban Lupu, directorul artistic al acestei manifestări. Timp de şase zile au fost programate concerte de muzică clasică, jazz, folclor, seri de poezie şi de operă.



Astfel, s-a creat "o ambianţă multiculturală", aşa cum şi-a propus Şerban Lupu, profesor la Universitatea din Illinois. El a invitat artişti "minunaţi", care au asigurat "un înalt nivel artistic" seară de seară, printre aceştia numărându-se Jerrold Rubenstein, Dalia Ouziel, Georgeta Stoleriu, Lory Wallfisch, Andrei Tănăsescu, Henri Bonamy, Lilian Akopova, Daniel Rubenstein, Paul Cristian sau Nicolae Lupu. Pentru că a organizat şi a finanţat (prin fundaţia ce îi poartă numele) acest festival, Jurnalul Naţional îl declară pe Şerban Lupu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar