De curând, echipa operatorie a Clinicii de Chirurgie Generală şi Esofagiană din cadrul Spitalului Clinic “Sf. Maria” din Bucureşti a redat viaţa unui pacient în vârstă de 51 de ani.
Diagnosticul postoperator al pacientului a fost tumoare retroperitoneală gigantă (15 kg). Echipa care a salvat viaţa pacientului a fost formată din: prof dr Silviu Constantinoiu, dr Rodica Bîrlă, dr Petre Hoară, dr Lucian Ruşitoru. “Cazul a fost dificil, cu risc chirurgical şi anestezic intraoperator mare, din cauza dimensiunilor uriaşe ale tumorei. Evoluţia postoperatorie imediată a fost foarte bună”, ne-a declarat şeful Secţiei de Chirurgie Generală şi Esofagiană a Spitalului Clinic “Sf. Maria”, prof dr Silviu Constantinoiu. Pentru succesul acestei complicate intervenţii chirurgicale, Jurnalul Naţional îl declară pe Silviu Constantinoiu “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro