Este unul dintre cei mai mari regizori pe care-i avem, excelent cotat pe plan internaţional, cu montări spectaculoase pe multe scene ale lumii, cum ar fi Avignon, Edinburgh, Tokio, Budapesta, etc. Răsplătit cu numeroase premii şi distincţii, în acest an, Purcărete a debutat şi-n lumea filmului, având în primăvară premiera lungmetrajului său “Undeva la Palilula”, o fantezie cinematografică ce a stârnit mare vâlvă la festivalurile internaţionale la care a participat. Aseară (cu spectacol şi astă seară), însă, Teatrul Naţional Bucureşti s-a bucurat de o nouă premieră în cadrul Anului Caragiale: spectacolul “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, în regia lui Silviu Purcărete. Astfel, la Sala Mică a TNB, s-a jucat o altă fantezie a la Purcărete, ce se sprijină pe interpretarea extraordinară a celor doi mari actori, care compun şi recompun cu un comic debordant rolurile cunoscuţilor eroi ai lui Caragiale. Aflat la prima sa colaborare cu Naţionalul bucureştean, Silviu Purcărete realizează, ca de cele mai multe ori, un spectacol neconvenţional, cu umor de calitate, dulce-acrişor, de o inventivitate explozivă. La rândul său, în Anul Caragiale, Teatrul Naţional adaugă, cu acest nou spectacol, încă o magistrală punere în scenă a nemuritoarei farse “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”. Pentru această premieră, ce sigur va fascina, lăsând loc de largi comentarii, publicul spectator, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe regizorul Silviu Purcărete.