x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Ştefan Hruşcă

Omul zilei: Ştefan Hruşcă

15 Dec 2008   •   00:00
Omul zilei: Ştefan Hruşcă

"Nu există Crăciun fără Ştefan Hruşcă!", au spus într-o singură voce toţi cei prezenţi sâmbătă seară la Concertul Extraordinar de Colinde susţinut de dragul nostru artist la Sala Palatului, pe care din nou a reuşit să o umple până la refuz.



"Florile dalbe", "Trei păstori", "Afară ninge liniştit", "Sfântă-i sara de Crăciun", "Linu-i lin", dar şi "Rugă pentru părinţi" au răsunat în decorul tradiţional maramureşean, realizat de organizatori – ELITE ART Club UNESCO. Acompaniat de Ionuţ Cădariu (clape) şi de Mario Florescu (percuţie), Ştefan Hruşcă şi-a încântat publicul cu vocea-i caldă şi privirea-i blândă. "M-am hrănit cu colinde, cu tot ce au creat frumos maramureşenii mei", ne-a spus Ştefan. Pentru acest concert, pentru profesionalism, simplitate, eleganţă şi pentru sufletul său minunat, Jurnalul Naţional îl declară pe Ştefan Hruşcă "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar