Un om al scrisului temeinic, profund, sensibil, în care umorul fin se împleteşte cu verbul acid... Iată câteva dintre calităţile autorului Ştefan Mitroi.
Ziarist harnic, care şi-a construit cu migală o carieră solidă, inclusiv ca slujbaş la stat, Ştefan Mitroi a lansat ieri un interesant roman, intitulat “Dulce ca pelinul”. În cadrul evenimentului, desfăşurat în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, scriitorul a fost înconjurat de numeroşii lui prieteni, D. R. Popescu, Lucian Avramescu, C. Stănescu, Dan Caragea, Aureliu Goci, Corneliu Ostahie şi Dumitru Constantin, dar şi de publicul dornic să afle ce a mai ieşit din pana scriitorului. “Dulce ca pelinul” a fost şi vocea interpretei Floarea Calotă, care a povestit, prin cântec, despre lumea din care vine scriitorul. Pentru acest nou roman, Jurnalul Naţional îl declară pe Ştefan Mitroi “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro