x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Ştefan Mitroi.

Omul zilei: Ştefan Mitroi.

06 Iun 2011   •   21:00
Omul zilei: Ştefan Mitroi.

In ciuda faptului ca o parte a criticii literare nu-i observa sau se face ca nu-i observa creatia, scriitorul Stefan Mitroi isi vede linistit de treaba. In sensul ca scrie si publica, bucurandu-se de recunoasterea cititorilor si a unor institutii prestigioase.

Anul trecut, de exemplu, Academia Romana i-a acordat Premiul pentru proza pentru romanul 'Dulce ca pelinul', iar Clubul de proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti l-a premiat pentru aceeasi carte. Vineri, 10 iunie, a. c., Stefan Mitroi va fi prezent la Madrid, unde isi va lansa romanul 'Gaura' in versiune spaniola. Evenimentul, organizat de NiramArt, va avea loc in Aula Facultatii de Filosofie a Universitatii Complutense. De mentionat ca in urma cu doi ani, roma­nul cu acelasi titlu a aparut in limba portugheza. Tot in aceste zile, scriitorul asteapta sa-i iasa de sub tipar o carte noua, intitulata 'Daca Dumnezeu ar muri', carte care, spun cei care au citit-o in manuscris, va starni multe ecouri. Pentru toate aceste motive, Jurnalul National il felicita pe Stefan Mitroi si il declara 'Omul Zilei'.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei