Ştefan Radof şi-a lansat ieri volumul de poezie “Balade, Doamnelor, balade”, publicat la Editura Cartea Românească. Actorul şi scriitorul şi-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamţ. După decembrie ’89 a acceptat să fie profesor-asociat la Academia de Teatru şi Film, între anii ’90 şi ’94, şi la Universitatea Hyperion, între ’92 şi ’96.
Ştefan Radof şi-a lansat ieri volumul de poezie “Balade, Doamnelor, balade”, publicat la Editura Cartea Românească. Actorul şi scriitorul şi-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamţ. După decembrie ’89 a acceptat să fie profesor-asociat la Academia de Teatru şi Film, între anii ’90 şi ’94, şi la Universitatea Hyperion, între ’92 şi ’96. Radof este autorul a cinci volume de versuri (“Casca de foc”, “Iris”, “Statui în iarbă”, “Şoimul în iarnă”, “Efectul de seră”) şi al unui volum-sinteză publicat în colecţia “Poeţi contemporani” sub titlul “Şoimul în iarnă”. A publicat schiţe, eseuri şi articole de specialitate şi este autor al mai multor scenarii de film şi televiziune. Membru al UNITER şi al USR, a fost decorat cu înalta distincţie Steaua României în grad de Cavaler. Pentru noul său volum, Jurnalul Naţional îl declară pe Ştefan Radof “Omul Zilei”.