x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Teodora Gheorghiu

Omul zilei: Teodora Gheorghiu

18 Sep 2010   •   00:00
Omul zilei: Teodora Gheorghiu

O serie de înregistrări speciale sunt realizate, în aceste zile, de soprana Teodora Gheorghiu şi Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare. Este pentru prima dată când are loc o astfel de întâlnire artistică, organizată de Radio România şi Fundaţia "Pan Classics". Înregistrările desfăşurate pe parcursul unei săptămâni (13-20 septembrie) cuprind zece dintre cele mai cunoscute arii de operă din repertoriul internaţional şi vor putea fi ascultate pe frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Începând cu anul viitor, acestea vor fi disponibile şi pe CD.

Soprana Teodora Gheorghiu şi-a desăvârşit formarea muzicală la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca şi a debutat în teatrul liric în 2002, pe scena Operei Naţionale din Cluj-Napoca, în rolul Reginei Nopţii din "Flautul fermecat" de Mozart. În 2002, a fost distinsă cu Premiul special al Concursului Julián Gayarre, iar în 2003 a obţinut atât Premiului al II-lea la Concursul Internaţional "George Enescu", cât şi bursa de studii Herbert von Karajan, care a propulsat-o ulterior ca solistă a Operei de Stat din Viena. A colaborat şi cu alte prestigioase instituţii dintre care Opera Studio ? Chapelle Reine Elisabeth, teatrele de operă din Bucureşti şi Cluj-Napoca, abordând un repertoriu variat şi complex.

Solista va reveni pe scena Sălii Radio la data de 26 noiembrie, când va susţine, alături de Orchestra Naţională Radio, un program de arii de operă. Pentru că a acceptat să se implice în acest proiect ce prevede seria de înregistrări radio, Jurnalul Naţional o declară pe Teodora Gheorghiu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar