x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Vasile Viorel

Omul zilei: Vasile Viorel

27 Mar 2011   •   16:32
Omul zilei: Vasile Viorel
Sursa foto: Karina Knapeck/Jurnalul Naţional
158439-kkk-vasile-viorel.jpgChestor de poliţie
Cu ocazia manifestărilor Zilei Poliţiei Române, pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate în anul 2010, a conduitei morale şi profesionale, au fost acordate premiile "Poliţistul anului".

La categoria "Judiciar", premiul a fost câştigat de Direcţia de Investigaţii Criminale din I.G.P.R (Serviciul Comba­terea Infracţiunilor contra Patrimoniului şi Grupări Infracţionale), direcţie condusă de chestorul de poliţie Vasile Viorel. Poliţiştii din cadrul acestui serviciu s-au remarcat în destructurarea grupării conduse de Nuredin Beinur, documentarea activităţii infracţionale a unei grupări ce pregătea săvârşirea unor tâlhării cu mână armată la bănci şi alte unităţi ce mânuiesc valori monetare, identificarea autorilor unor infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie comise pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, identificarea autorilor infracţiunii de furt din case de bani, situate în incinta primăriilor, comise pe raza judeţelor Bistriţa Năsăud, Bra­şov, Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi în documentarea activităţii in­fracţionale a unei grupări specia­li­zate în traficul internaţional de autovehicule de lux.

Pentru profesionalismul cu care coordonează activi­ta­tea Direcţiei de Investigaţii Cri­minale, pentru modul ope­rativ în care au fost soluţionate cazurile de copii dis­păruţi înregistrate anul trecut (Serviciul Urmăriri face parte din această Direcţie), pentru contribuţia im­portantă pe care a avut-o în so­lu­ţi­o­narea unor do­sa­re celebre, precum eroarea judiciară din cazul Ţun­drea, pentru dăruirea şi pasiunea cu care şi-a făcut din­totdeauna meseria de po­li­ţist, Jurnalul Naţional îl declară "Omul Zilei" pe chestorul de poliţie Vasile Viorel.

×