x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Voicu Popescu

Omul zilei: Voicu Popescu

31 Aug 2010   •   00:00
Omul zilei: Voicu Popescu

Dirijorul Voicu Popescu şi corul Sound au primit, duminică seară, marele trofeu la festivalul de la Ohrid, în Macedonia, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 26-30 august, cu participarea a 36 de formaţii corale din 16 ţări. Corul Sound a concurat la două secţiuni ale festivalului, Concurs şi Muzică Sacră, susţinând reprezentaţii sâmbătă şi duminică.

Din repertoriu au făcut parte "Suita Corală din Ţara Oaşului", de Dariu Pop, "Ave Maria", de Javier Busto, "Şi alte variaţiuni pe tema Chindiei", de Alexandru Paşcanu, "Podobia", de Paul Constantinescu, şi "Tatăl nostru", de Dan Voiculescu. "Aşa cum au spus şi organizatorii, ediţia de anul acesta a fost una serioasă şi încărcată. Formaţiile prezente, mai ales cele din Ucraina, Lituania şi Rusia, au ridicat foarte mult ştacheta, iar pentru România a fost prima dată când s-a prezentat cu cinci formaţii corale la festival. A fost o mare surpriză faptul că am ajuns la acest nivel. Noi ne-am prezentat cu o formaţie din care nu fac parte muzicieni, însă munca susţinută şi talentul au convins juriul că merităm marele premiu. Este o bucurie imensă pentru noi că am adus România într-o poziţie în care rar se regăseşte, şi asta nu pentru că nu avem talente, ci pentru că, de cele mai multe ori, lipsa fondurilor este cea care face imposibil acest lucru", a declarat Voicu Popescu.

Pentru reuşita din Macedonia, Jurnalul Naţional îl declară pe Voicu Popescu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar