Panait Istrati: Intre banchet si ciomageala - Miracolele vointei

Miracolele vointei... Ce subiect frumos! (...) Disting trei mari ipostaze ale vointei umane: prima, care este si cea mai comuna, cea mai raspandita, nu ma intereseaza deloc: ea apartine omului care vrea sa-si creeze o bunastare nemasurata, conditie la care ajunge sau la care nu ajunge. El se zbate din toate puterile, lovind sau tarandu-se. Desi invingator, norocos si puternic, il dispretuiesc. Desi invins sau zdrobit, nu mi-e deloc mila de el. Este vointa vulgara a reptilelor umane, din pacate, foarte multe la numar.

Urmeaza apoi vointa maniacului, pe care o respect.

Pe maniaci ii impart in doua categorii: apaticii, care sunt meschini si cam interesati, si idealistii, care-si petrec viata satisfacandu-si capriciile. (...) Dar ce inseamna in timpurile noastre miracol?

Inseamna oare sa reusesti, sa fii bogat si celebru, rezultate care nu permit circumstantelor sa fie intuite? Nu, pentru mine acesta nu este un miracol. Un om bogat si celebru mai mult sau mai putin pe pamant, chiar daca a fost coate-goale cu stagiu, nu inseamna nimic pentru mine. Asta nu inseamna nimic daca se pune problema din punctul de vedere al fericirii colectivitatii sociale, caci aceasta colectivitate este, in marea ei majoritate, vrednica de mila si va continua sa fie in pofida acestor miracole. Si nici asta nu inseamna nimic daca se pune problema din punctul de vedere al fericirii omului miraculos, in cazul, foarte probabil, in care miracolul nu a adus celui care l-a infaptuit fericirea scontata. (...) Iata miracolul despre care se face caz si care nu ma incalzeste deloc. Exista insa un miracol care ma incalzeste de cand am iesit din leagan, si acesta alcatuieste fata patetica a acestei disertatii.

Acest miracol, care este mai mare decat toate, consta in a sti sa suporti viata cu seninatate, in ciuda tuturor ingratitudinilor sortii, si de a fi sensibil la muscatura lor. Sa fiu bine inteles: pentru omul nascut generos, viata este o incercare dura. Este dura independent de problemele nedrepte de ordin social si va ramane dura chiar daca acest ordin va fi doar o amintire, caci cea mai mare nedreptate a vietii, cea care ne produce cel mai mare rau, este insasi absurditatea Creatiei, asa cum o vedem.

Dar pentru ca aceasta Creatie exista, ce altceva putem face decat s-o acceptam? Acceptam palma, pentru ca alta mana ne va mangaia; acceptam injuria, gandindu-ne la buzele care ne vor saruta; acceptam boala, pentru ca exista si starea de sanatate; acceptam tristetea, gandindu-ne la veselie; acceptam ceata vietii, asteptand rasaritul soarelui...

Veti spune ca aceasta filozofie este arhicunoscuta, dar nici pomeneala sa fie usor de practicat!

Chiar asa, iata de ce pretind ca este vorba despre cel mai mare miracol pe care trebuie sa-l infaptuim: miracolul vointei care ne face sa traim intens.

Dar vai, aceasta vointa - divina, instinctiva si aproape inconstienta - este tagaduita si reprimata de oameni conformisti care isi fauresc alta viata: este zgripturoaica ce strange pumnii si dintii, harpia ce va sfasie inima cat timp va stapaneste si, fie invingator, fie invins, va face in cele din urma acru si ranchiunos!

In nici un moment al vietii nu am apelat la aceasta vointa comuna oamenilor care urmaresc un scop, pentru simplul motiv ca nu am avut niciodata scopuri de urmarit.

Scopul meu suprem este clipa care trece. Nu am lasat niciodata sa-mi scape clipa. Intr-un fel, am trait viata dobitoacelor, care este superioara vietii oamenilor: ele pasc pe unde apuca ce gasesc, se muta in alta parte cand nu mai gasesc nimic; din cand in cand dau si primesc cate-o lovitura de corn, nu prea rea; in rest, rumega cu voluptate, stau la soare, se cupleaza si, in timpul maniei divine, se supun cataclismelor. Asta-i viata, trebuie sa te lasi in voia sortii.
Este singura vointa pe care o stimez si care nu trebuie contrazisa. (...)

PUBLICISTICA In cadrul anchetei cu tema "Omul si destinul sau", Cahiers Contemporains a invitat 12 personalitati sa raspunda la patru intrebari: 1. Poate fi considerata vointa o forta in sine? 2. Poate ea actiona exclusiv prin exaltarea individului, precum lirismul interior? 3. Poate face vointa minuni, adica poate duce la rezultate neprevazute de circumstante? 4. Poate ea modifica destinul omului? Articolul "Les miracles de la volonte" este raspunsul lui Panait Istrati, scris in perioada octombrie 1926 - ianuarie 1927, pe cand se afla la sanatoriul din Montana-sur-Sierre, si aparut in Cahiers Contemporains, Editions Montaigne, la 5 ianuarie 1927.