Practici magice la început de An Nou Apicol

Calendarul agrar, calendarul pomi-viticol, calendarul pastoral, calendarul apicol, calendare pline de semne, calendare insemnate, calendare impietrite in timp, neschimbate de nimeni, neinfluentate de nimic, neatinse de nici o reforma au fost transmise de sute de ani prin generatii si functioneaza perfect pana in zilele noastre. Potrivit calendarului apicol, suntem in primele zile ale Anului Nou, mai precis de cateva zile am intrat in vara…

La fel ca in cazul celorlalte calendare populare, anul apicol are doua anotimpuri, delimitate de echinoctiile de primavara si toamna: vara, cu incepere pe 17 martie, de Alexii sau pe 25 de Blagovestenie (in functie de zona) si iarna, imediat dupa Ziua Crucii (14 septembrie). Asadar, in satele noastre a inceput pregatirea stupilor pentru varat, anticipata de nenumarate ritualuri specifice inceputului de An Apicol. Adevarate relicte ajunse din stravechime pana in zilele noastre, de cele mai multe ori acestea constau in practici magice de fertilitate, de purificare, de luare a manei. Una dintre ele, performata pana in zilele noastre, este aprinderea focului viu cand se scot albinele din locul in care au iernat. Cu scop purificator si defensiv, in unele locuri se aprinde focul, prin frecarea a doua lemne uscate de brad, si se atata la intrarea in prisaca, in timp ce in alte parti se afuma stupii cu tamaie, substitut al focului sacru. Exista si obiceiul ca stupii sa fie stropiti cu agheazma, precum si acela a produce diverse zgomote prin lovirea obiectelor metalice, pentru indepartarea strigoilor de mana din preajma lor. Mai mult, taranii din Bocovina, chestionati de Elena Niculita-Voronca, la inceput de veac XX, povesteau ca pentru a avea multa miere lasau albinele afara in ziua de Buna Vestire printr-un gatlan de lup, s-apoi ele deveneau foarte rele, le ucideau pe cele ale vecinilor si le furau mierea. La randul lor, prisacarii din Salaj obisnuiau sa “sloboada albinele printr-o potcoava, sa fie tari pasta an ca fieru. Cel care le sloboade nu trebuia sa iasa in ziua aceea din ograda si, dupa ce le-a dat drumul, trebuia sa se aseze putin jos, sa nu fuga roii'. (Ion Cuceu). Practicile legate de momentul “slobozirii' albinelor din stup primavara sunt nenumarate, insa din Carticica de Albinarit din anul 1734, descoperita de Adriana Badea Tutuianu in Biblioteca Liceului din Aiud, aflam ca la fel de mare insemnatate o are si ziua in care are loc: “Daca slobozesti albinele tale lunia, ele dinauntru vor fi somnoroase, molesite, bolnave, ametite; peste asta vor fi ascunzatoare si furatoare. Daca slobozesti albinele martea, vor fi certarete, tulburente si mancatoare, pradatoare, pagubitoare, pismase, dusmanoase. Daca le slobozesti miercurea, vor fi puternice, tari, fudule, victorioase, sensibile, zgarcite, se vor inmulti, colectoare, voioase, vesele, neastamparate, economicoase si se vor inmulti. Daca le slobozesti joi, vor fi constructoare, muncitoare, ascunzatoare, blande, blajine, supuse, curate, intregi, pastratoare de ele insele. Daca le slobozesti sambata vor fi fara chef, morocanoase, fara vlaga, rau dispuse, schimbatoare, fecioare sterpe, sterile, veninoase, sgarcite, inchise in sinea lor'.

Deoarece hibernarea albinelor era asociata cu moartea, pentru taranul roman acestea reprezentau un simbol al invierii. Considerate curate, curajoase, caste, harnice, exemplu de vietuire in armonie, se credea ca albinele sunt “lacrimile Maicii Domnului' sau sufletele celor plecati. “Albinele, pe cea lume, la Dumnezeu, sunt suflete; sufletul omului se face albina'. Iar daca le visezi e semn de bucurie si mare noroc…