Bărbat de stat venerabil. Îndeplineşte toate condiţiile temeinice ale unui respect universal, barba albă, trecut pedagogic şi literar, pensionar. E tare de-o ureche şi slab de inimă, slab ca un adolescent.
Bărbat de stat
Bărbat de stat venerabil. Îndeplineşte toate condiţiile temeinice ale unui respect universal, barba albă, trecut pedagogic şi literar, pensionar. E tare de-o ureche şi slab de inimă, slab ca un adolescent. Încercând să astâmpere cea mai turbulentă şi mai orientală peninsulă din Europa, şi-a câştigat un renume atestat pe medalii de bronz şi pe mii de cărţi poştale ilustrate, dar a rămas de-atunci cu o groază balcanică atât de violentă încât a trebuit să-şi facă geamantanele, să renunţe la toate carierele strălucite, reunite în olimpica-i personalitate, şi să plece, să plece repede şi definitiv, ca un om surprins în flagrant delict cu politica externă. Apoi doliu, nenorociri. Sucombarea subită a soţiei, lichidarea gospodăriei, risipirea unei biblioteci însemnate, vânzarea de-a valma şi pe oricât a resturilor unui cenaclu ilustru. Activitatea fostului profesor de filosofie întru a nimici, în câteva ore şi sumar, imaginea fizică a trecutului mărturisea o pasiune de a se degaja de cele pământeşti, ideală. Lumea se aştepta cu tristeţe la o dezlegare dramatică a acestei situaţii sufleteşti, la un act extraordinar, la o conversiune istorică, la ceva în raport cu o intelectualitate dusă într-adevăr la perfecţie şi de nişte dimensiuni excepţionale. Lumea se înşală. Filosoful s-a căsătorit.Citește pe Antena3.ro