PUBLICISTICĂ / Despre relaţiile dintre oameni

Omul nu se poate cunoaşte singur, rupt de ceilalţi, analizându-se şi introspectându-se; un om nu se poate cunoaşte pe sine decât în relaţiile cu ceilalţi oameni... Mulţi oameni descoperă cu uimire că toate principiile frumoase pe care le-au adunat stând, meditând şi croşetând se spulberă când ei sunt puşi de viaţă într-un contact direct cu oamenii.

Iubirea – teoretică – se dovedeşte ura cea mai palpabilă. Demnitatea ţesută în faţa cafeluţei se dovedeşte în contactul cu realitatea laşitatea cea mai banală. Ceea ce static pare iubire, în mişcare se dovedeşte a fi ură – dar şi situaţia inversă e posibilă. Adeseori, unii oameni se laudă cu imprevizibilul pe care-l presupune caracterul lor. "Nu ştiu ce am să fac în împrejurarea K." Şi aceasta e o iluzie... Caracterul nu este chiar atât de imprevizibil numai dacă noi ne judecăm teoretic, după ideile noastre, nu după viaţa care circulă în noi... Dacă ne-am cunoaşte cât de cât, nu ne-am mai mira de faptele noastre. Senzaţia de contradicţie vine tocmai din ciocnirea dintre ideea pe care o avem despre noi, de obicei bună şi măgulitoare, şi realitatea pe care ne străduim s-o ignorăm. Adeseori nu numai că suntem atenţi cum reacţionăm în faţa realităţii, dar nici n-ajungem să dăm ochii cu realitatea, imediat găsim o idee, ne îmbarcăm în ea şi, ocolind evidenţa, plutim fericiţi mai departe.

"Lavabourile, într’o cameră alăturată, sunt pregătite pentru toaleta de după amiază. Ucenicii cunosc atât uzajul periei de dinţi, cât şi al săpunului... La acelaş etaj cu dormitoarele s’a amenajat o mică bibliotecă. În rafturile dulapurilor se află deocamdată vre’o 200 de volume. În restul rafturilor sunt expuse micile lucrări ale ucenicilor. La al doilea etaj, se află sălile de cursuri, în care funcţionează şcoala de ucenici. În timpul cursurilor, ucenicii, indiferent de vârstă, sunt ca nişte elevi model. Între orele 7 şi 9 seara, ucenicii primesc aici învăţătura necesară pentru a putea face faţă tuturor problemelor care se ivesc în meserie."
(Ilustraţiunea Română, 27 noiembrie 1938)

"Fericirea tristeţii"

"Pe culoarul dormitoarelor Căminului Camerei de Comerţ se află dulapurile de fier, în care fiecare pensionar îşi ţine mica lui zestre de primeneli şi haine. Iată cum, prin bunăvoinţa forurilor competente, soarta atât de tristă a ucenicilor a fost ameliorată, creindu-se pentru ei căminuri şi şcoli. Credem că astfel, viitorul meşteşugărimei noastre e asigurat, prin îndrumarea şi ocrotirea ucenicilor de astăzi. Soarta ucenicilor ne-a interesat în toate aspectele sale şi va rămâne un subiect pe care îl vom dezabate şi în numerele viitoare."