Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alex. F. Mihail, un reporter al Realităţii Ilustrate, scria in iunie 1933 despre canicula ce cuprinsese Capitala in acel inceput de vară, dar şi despre cum au fost instalate cişmele pentru cetăţenii insetaţi.
Alex. F. Mihail, un reporter al Realităţii Ilustrate, scria in iunie 1933 despre canicula ce cuprinsese Capitala in acel inceput de vară, dar şi despre cum au fost instalate cişmele pentru cetăţenii insetaţi.
S-au instalat mici cişmele pe străzi pentru oameni şi căini. Dar au fost uitaţi copiii.
- "Ooo! Ooo!"
Aşa strigau sacagiii, acum douăzeci de ani, pe străzile Bucureştilor. Era un butoi, pus pe două roate, cu două oişti, tras de un cal rebegit, "un cal de saca". Pentru animal - poate şi pentru om - era ultima treaptă de decădere.
După ce fusese un timp telegar boeresc alergănd ca văntul la şosea, sau il pusese vestitul "muscal" Mişca la birjele lui luxoase - cele mai luxoase birji din Europa, remarcate de toţi streinii, ce treceau pe la noi - , după ce fusese inhămat la trăsurile strălucitoare ale lui Mişca, ce purtau toate No. 1, animalul trecea la alţi birjari mai puţin celebri, apoi la trăsurile de noapte, la camionagii, la căruţaşi.
Citește pe Antena3.ro
Cea din urmă treaptă de decădere era la bătrăneţe, cănd cu genunchii indoiţi, insăngeraţi, cu gropi adănci uscate deasupra ochilor, se opintea biciuit de stăpănul lui, ca să scoată roţile sacalei pline din noroiul cleios de la vadul sacagiilor sau de la povărnişul "casei apelor". Această casă a apelor era pe locul unde e acum Vama Poştei; pe acolo trecea Dămboviţa inaintea de a fi canalizată. O doniţă de apă costa "cinci parale"; un butoi intreg se putea cumpăra cu "cinci, şase bani". Cei ce voiau să facă pomană pentru vreun mort iubit cumpărau uneori sacaua intreagă, iar sacagiul umbla pe stradă şi striga:
- Apă de pomană! Apă de pomană! Ooo!
CIŞMELE. Ce depărtate sunt acele timpuri! Parcă nici n-au fost⦠Incă acum un sfert de veac se mai vedeau sacagii prin mahalalele Bucureştilor, chestia aprovizionării Capitalei cu apă potabilă nefiind soluţionată complet pe la inceputul secolului. Parcă ne povesteşte altcineva ceeace am văzut cu ochii noştri. Aceste reflecţii ne-au venit in minte cu prilejul instalării micilor cişmele, pe care le-a aşezat dl primar Dobrescu ici şi colo prin pieţe şi locuri mai frecventate.
Au inceput să fie instalate incă de astă toamnă şi acum se mai continuă cu aşezarea lor. In regiunea noastră, cu veri secetoase, sunt căt se poate de bine venite. Sistemul este foarte practic: apa saltă un mic şuvoiu venind rece din fundul pămăntului.
Trecătorul işi poate potoli uşor setea, la aceste isvoare artificial, răsărite pe toate cărările, pe unde ne e drumul. Cănile neigienice, legate cu lanţ, ce se vedeau la unele cişmele publice, au fost complet desfiinţate. Ele constituiau o adevărată primejdie pentru sănătatea publică.
Dl primar Dobrescu s-a găndit pănă şi la căini: la picioarele micilor cişmele este un jgheab, unde scurgăndu-se apa, şi primenindu-se mereu, se poate adăpa şi animalul credincios, la care bucureşteanul ţine atăt de mult. Totuşi, constructorul care a făcut cişmelele a uitat să facă un dispozitiv, aşa ca apa să fie şi la indemăna copiilor.
Copilul insetat se uită cu jind la isvorul vesel, care e mult mai sus de capul lui şi unde nu poate ajunge decăt dacă vreun trecător milos il ridică in braţe. Poate că s-ar putea face ca cişmelele actuale să devină accesibile şi copiilor. Sau să se instaleze, prin anumite locuri, de pildă in apropiere de şcoale, cişmele mai joase.
Primarul general al Capitalei, care vizitează des şcoalele de copii, impărţind ajutoare băneşti elevilor săraci şi care a avut grijă să pună la indemăna micilor cetăţeni parcuri speciale de joacă prin grădinile publice, dsa care iubeşte atăt de mult pe copii, va găsi desigur o indreptare şi pentru această involuntară scăpare din vedere.
"Nu oricui ii este dat să poată intreprinde călătorii minunate, dar fiecare poate găsi, in măsura mijloacelor sale financiare, colţul fermecător şi sănătos unde să se scurgă zilele fericite ale concediului. De altminteri, cu agenţiile de călătorie, cu societăţile de navigaţie şi cu organizările de excursii nici nu mai e nevoie astăzi să fii prea bogat ca să poţi să-ţi ingădui o călătorie mai scurtă, care adesea nu costă mai mult ca vacanţa petrecută acasă. Vacanţe bogate, vacanţe sărace, vacanţe marine sau vacanţe rustice, vacanţe in munţi - esenţialul este de a te folosi de vacanţă"
Realitatea Ilustrată, iunie 1933
Cu găndul la vacanţă
"Cuvăntul vacanţă a fost simbolul primei noastre bucurii in viaţă, a bucuriei copilăriei noastre. Pe cănd eram şcolari, plecaţi deasupra temelor plictisitoare, ne măngăiam de monotonia muncii, găndindu-ne la vacanţele apropiate, la acele luni de libertate pe care
le vom petrece la munte sau la mare. Iată pentru ce cuvăntul acesta a rămas pentru noi un cuvănt fericit, surăzător, plin de făgăduieli, unul dintre cuvintele care nu cuprind desamăgiri"
(Realitatea Ilustrată, iunie 1933)
