x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sâmbătă 27 martie 2010

Sâmbătă 27 martie 2010

de Ramona Vintila    |    27 Mar 2010   •   00:00

● Ziua solidarităţii artiştilor ● Ziua Mondială a Teatrului ● Ziua internaţională pentru comemorarea victimelor accidentelor de muncă (mâine) ● ste ziua 86, au mai rămas 279

SOARELE
● răsare la 6:06 ● apune la 18:36
LUNA
● răsare la 15:37 ● apune la 4:22

 

Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Prooroc Anania (Pomenirea morţilor - Sâmbăta lui Lazăr)
Sfânta Muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţindu-şi stăpâna până la sinagogă, Sfânta nu intra înăuntru, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare. Apoi a fost scoasă afară şi biciuită şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al Sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid. Moaştele Sfintei Matroana au fost adunate de credincioşi şi au fost îngropate cu multă cinste.

 

Proverbul zilei:
"A începe de la lingura de lemn"


S-a întâmplat azi

În România

SÂMBĂTĂ, 27 MARTIE
● 1821 - Dezavuarea Eteriei de către Ţar provoacă demisia lui Mihai Şuţu, domnul Moldovei (cunoscut pentru legăturile sale cu eteriştii), şi fuga unei părţi a boierilor de peste Prut;
● 1848 - Românii aflaţi la Pesta, împreună cu populaţia locală, eliberează din închisoare pe Eftimie Murgu;
● 1918 - Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, votează, după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu ţara-mamă, România.
DUMINICĂ, 28 MARTIE
● 1948 - Alegeri parlamentare, câştigate de Frontul Democraţiei Populare.

În lume
SÂMBĂTĂ, 27 MARTIE
● 1866 - Apare la Viena şi la Budapesta revista Albina, subvenţionată de familia Mocioni şi editată de Georgiu Popa) Pop Grigorovitza, iar din 1870, de Vicenţiu Babeş;
● 1977 - Două aeronave aparţinând Pan American şi, respectiv, KLM s-au ciocnit în Tenerife, ducând la moartea a aproape 600 de pasageri.
DUMINICĂ, 28 MARTIE
● 1854 - Războiul Crimeei: Marea Britanie şi Franţa declară război Rusiei.
NĂSCUŢI LA 27 MARTIE
● 1953 - George Copos, preşedinte fondator Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti;
● 1952 - Gheorghe Tadici, antrenor handbal.
NĂSCUŢI LA 28 MARTIE
● 1868 - Maxim Gorki, scriitor (m. 1936);
● 1888 - Alexandru Kiriţescu, dramaturg (m. 1961).


Credinţe populare, tradiţii, semne
Toponimia, antroponomastica şi, mai ales, expresiile vin turcii, fugi de parcă vin tătarii, tătarii ard satul şi baba se piaptănă etc., redau groaza sădită de atacurile neprevăzute ale turcilor şi tătarilor. Când a început reprimarea răscoalei din anul 1907, autorităţile au speculat amintirea încă proaspătă a ţăranilor despre jaful şi cruzimile turcilor. Iată şi amintirea unui bătrân care, în tinereţe, fiind ostaş, a participat la reprimarea răsculaţilor: "Purtam fes şi mai spuneam câte un cuvânt pe turceşte. Nu am tras în răsculaţi. Boierii ne-au ţinut pe mâncare şi băutură" (Babonea Anghel, 89 ani, satul Alimanu, jud. Con¬stanţa, informaţie înregistrată de I. Ghinoiu în anul 1976). Spre deosebire de unii boieri care se ploconeau pentru obţinerea tronului, ţăranii au luptat, prin mijloace pe cât de simple, pe atât de ingenioase, pentru păs¬trarea identităţii.
● Profesor Ion Ghinoiu


Încă o zi infectă
27 MARTIE 1895
"Epuizare şi slăbire" (Léon Bloy)

×
Subiecte în articol: calendar