Părinţii Maicii Domnului sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Mathan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se astfel prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.
Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana trăiau în pace în Nazaret, dar ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de către contemporanii lor nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.
Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".
Auzind aceasta Sfântul Ioachim s-a mâhnit atât de tare încât nu a mai putut să se întoarcă la casa sa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam care l-a bătrâneţe a fost dăruit cu fii şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.
Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima.
Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu". (Luca 1, 4-23)
Cea care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte "mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii", a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.
Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.
Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Ilie Cleopa, 1996)
Tradiții și obiceiuri de Sf. Ioachim și Ana
Potrivit credinței creștine tradiționale, se spune că cei care se ocupă de treburi în ziua dedicată Sfintei Ana vor fi pedepsiți cu somnul de veci. În ziua de 9 septembrie, se recomandă să evitați activitățile casnice sau agriculturale.
Tradiția populară sugerează, de asemenea, că este o bună ocazie să oferiți pomană în această zi pentru a aduce alinare sufletelor celor dragi din familia voastră care au trecut în neființă. Sfânta Ana este considerată a fi din neamul lui Levi și este cunoscută ca fiind fiica Mariei și a preotului Natan, care aparținea neamului lui Aaron.
Rugăciune făcătoare de minuni de Sfinţii şi Drepţi Ioachim şi Ana
"Într-un moment de durere, Sfantă Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, eu vin acum la tine cu speranţa că mă vei ajuta şi cu inima plină de veneraţie. Tu eşti o făptură preaiubită de credincioşi, şi mai ales de femei, pentru că, datorită sfinţeniei vieţii tale, ai fost aleasă de Dumnezeu să fii vrednică, să fii mama Sfintei Fecioare Maria, care este binecuvântată între toate femeile şi Născătoare de Dumnezeu.
Plini de încredere şi de veneraţie pentru minunatele haruri pe care le-ai primit, te rog, o milostivă Sfântă Ana, să binevoieşti a mă primi în grupul celor pe care-i ocroteşti în mod deosebit.
Ia-mă sub puternica ta pază şi dobândeşte-mi de la Dumnezeu harul să pot avea o căsnicie fericită, până la adânci bătrâneţe, să am copii şi să mă aperi de necazul nerodirii.
Ajută-mă să mă bucur de acele virtuţi cu care tu ai fost înzestrată din plin. Ajută-mă să-mi recunosc greşelile, să le plâng cu amar, să am o iubire înflăcărată faţă de Iisus şi de Maria şi să pot fi de folos semenilor necăjiţi din preajma mea.
Vreau să pot dărui şi eu săracilor aşa cum ai făcut tu şi blândul Ioachim, soţul tău. Fereşte-mă în viaţă Prea Sfântă Ana de orice primejdie trupească şi sufletească şi să fii lângă mine în clipele de boală, de necaz şi de primejdie, până la sfârşitul vieţii mele.
Cu ajutorul tău vreau să ajung la cer, unde s-o pot lăuda împreună cu tine, pe Fecioara Maria, fiica ta. Amin!"