x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar E sărbătoare mare în România. Ce sfinți sunt celebrați astăzi? Moaştele făcătorilor de minuni, la Halmyris

E sărbătoare mare în România. Ce sfinți sunt celebrați astăzi? Moaştele făcătorilor de minuni, la Halmyris

de Redacția Jurnalul    |    08 Iul 2023   •   11:00
E sărbătoare mare în România. Ce sfinți sunt celebrați astăzi? Moaştele făcătorilor de minuni, la Halmyris

Calendar ortodox 8 iulie 2023. Iată ce sfinți importanți sunt sărbătoriți astăzi de toți creștinii ortodocși.

Pe data de 8 iulie, creștin-ortodocșii îi prăznuiesc Sf. M. Mc. Procopie; Sf. Mc. Epictet şi Astion

Cine au fost Sfinții Epictet și Astion?

Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion s-au născut în părţile Frigiei. Epictet a avut de mic dragoste pentru cele du­hovniceşti. S-a călugărit, apoi a de­venit preot şi a propovăduit Evanghelia lui Hristos. Printre cei convertiţi s-a numărat şi Astion, care a ales şi el dru­mul mănăstirii. Din cauza persecuţiilor împăratului Diocleţian, cei doi s-au stabilit în oraşul Halmyris, situat pe braţul sudic al Dunării, şi au propovăduit Evanghelia. Din această cauză, Lastronianus, guvernatorul Sciţiei Mici, i-a întemniţat şi i-a torturat. Văzând că nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capul.

Moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion ­ la Halmyris

Sfinții Mucenici Epictet și Astion au pătimit în anul 290, pe vremea împăratului roman Dioclețian, fiind considerați cei mai vechi martiri de pe teritoriul României. Ei viețuiau în cetatea Halmyris, aproape de Murighiolul de astăzi. Li s-a tăiat capul, fiind prăznuiți, an de an, pe 8 iulie.

Halmyris, cetate romană situată pe teritoriul actual al localității Murghiol, din județul Tulcea, fusese fondată de foștii marinari de la Noviodunum, cea mai importantă bază a flotei romane moesice, centrul unității militare navale Classis Flavia Moesica. Există dovezi ale existenței umane în această zonă încă din perioada preromană. Cercetările arheologice au început în 1981 și continuă și astăzi. În 2000, în incinta sitului arheologic a fost descoperită o basilică episcopală. Apoi, un an mai târziu, pe 15 august 2001, în cripta situată sub altarul acesteia, au fost identificate rămășițe umane ale unor creștini, ce păstrau urme de violență extremă. Inscripția de pe mormânt a servit la identificarea acestora: preotul Epictet și monahul Astion, considerați a fi ”martirii Halmyrisului din Scythia”.

 

Epictet și Astion, făcătorii de minuni

Astion era nepot direct al senatorului roman Iulian. Fusese păgân, ca și părinții săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înțelepciune, se convertește la creștinism, și împreună cu părintele său duhovnicesc, se îmbarcă și pleacă la Halmyris, unde nu era nimeni ca să-i cunoască sau să le știe țara de origine.

După ca s-au stabilit aici, preotul Epictet și fiul său duhovnicesc Astion duc o viață curată, împreună învrednicindu-se de binecuvântările Tatălui ceresc. În urma străduințelor depuse pentru mântuire, și tânărul Astion se va învrednici de același dar al facerii de minuni, ca și părintele său duhovnicesc, având o deosebită putere asupra diavolului.

Credinţe populare, tradiţii, semne


Pricupul este o reprezentare mitică a Calendarului popular care a preluat data şi numele Sfântului Mare Mu­ce­nic Procopie din calendarul bise­ri­cesc. Atribuţiile lui erau să pricopeas­că (să grăbească) coacerea cerealelor se­mănate primăvara (în Moldova) şi să ferească holdele, mai ales cânepa, de grindină şi vijelie (Mun­tenia, Oltenia, Transilvania, Bu­covina). Dacă nu-i este respectată zi­ua de ţinere, Pri­­cupul poate da ar­şiţă care pripeşte (for­ţează) şi usucă cerealele înainte ca acestea să bage bob în spic. Pri­cu­pul este un exemplu de amalgama­re a credinţelor creştine cu cele pre­creştine. (Profesor Ion Ghinoiu)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Epictet şi Astion Pricupul sarbatoare