Crestin ortodocsii il praznuiesc astazi pe Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu, tot astazi facandu-se si pomenirea unui sfant roman, Cuviosul Vasile, de la Poiana Marului.
Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu s-a aflat in ceata celor saptezeci de apostoli ai Mantuitorului Iisus Hristos, fiind de neam evreu, din semintia lui Levi. Ulterior a devenit ucenic al Sfantului Apostol Petru, care avea sa-l numeasca mai apoi episcop al Alexandriei. Sfintii Apostoli Marcu si Petru au calatorit impreuna, dupa Inaltarea Domnului, pana la Roma, unde Sfantul Apostol Marcu a scris Sfanta Evanghelie. Sfantul Apostol Petru a citit-o si, incredintand ca tot ce s-a insemnat acolo este intocmai cu cele petrecute, a poruncit tuturor sa o citeasca si sa creada in cele asternute pe hartie de Sfantul Apostol Marcu.
Din volumul "Vietile sfintilor de peste tot anul' aflam ca "prealaudatul Apostol Marcu a propovaduit pe Hristos in tot Egiptul si Libia si Varvaria si in Pentapole, in zilele lui Tiberiu Cezarul, si a scris si Evanghelia sa, talcuindu-i-o Apostolul Petru, si mergand in Cirineea Pentapolei, a facut multe minuni. De aceea s-a dus in Alexandria cea dinspre Faros, si de acolo la Pentapole, facand pretutindenea minuni, si impodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi si de ceilalti clerici. Dupa aceea, mergand iarasi la Alexandria, si afland pe oarecare frati de langa mare, la Vucoli, petrecea cu dansii binevestind si propovaduind cuvantul lui Dumnezeu.
Acolo, inchinatorii idolilor, nesuferind a vedea sporindu-se credinta in Hristos, l-au legat cu streanguri si l-au tarat, si carnea pe pietre se zdrelea si sangele lui rosea pamantul. Bagandu-l in temnita, i s-a aratat Domnul spunandu-i mai inainte marirea ce avea sa primeasca; la ziua iarasi legandu-l, l-au tarat pe ulite iarasi si asa zdrelindu-se si rupandu-se de pietre, si-a dat sufletul lui Dumnezeu'. Sinaxarul ni-l descrie pe Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu: "nici foarte plin la trup, nici prea inalt, nici scund si marunt; ci cuvios si impodobit la masura varstei crescandu-i si caruntete. Nasul lungaret iar nu scurt, nici cu vreo lipsa ci drept, sprancenele ii bateau jos, barba lunga, capul plesuv; la fata era incuviintat, era milostiv si lasator, si dulce la vorba cu cei ce se intalnea, atat cat era tocmit la toate, si stralucea virtutile sufletului cu harurile trupului sau'.
Cuviosul Vasile Ieroschimonahul a fost staret al Manastirii Poiana Marului. A fost parintele duhovnicesc al staretului Paisie, de la Neamt, si totodata unul din cei mai vestiti dascali si lucratori ai rugaciunii Lui Iisus, din secolul XVIII. Acest Sfant Cuvios s-a nascut spre sfarsitul secolului al XVII-lea in zona Poltavei si a luat din tinerete crucea lui Hristos. S-a calugarit la Schitul Dalhauti-Focsani, unde s-a nevoit ca sihastru, deprinzand adancul Sfintei Scripturi si citind multe scrieri ale Sfintilor Parinti. Dupa ce a fost hirotonit preot, in anul 1715 a ajuns egumen al Manastirii Dalhauti. Mare povatuitor de suflete, era cautat de o multime de credinciosi. La Dalhauti, Cuviosul Vasile a format o obste de peste 40 de calugari sihastri, formand aici o adevarata scoala duhovniceasca de traire isihasta, dupa invatatura Sfintilor Parinti. Pentru ca numarul monahilor crescuse, o parte din ucenicii sai au mers la schiturile din jur.
Intre 1730 si 1733, staretul Vasile a reinnoit Schitul Poiana Marului, unde s-a mutat cu 12 ucenici, insa a condus duhovniceste toate schiturile din Muntii Buzaului, pe care a avut grija sa le cerceteze, atat personal cat si prin scrisori, si sa le indrume spre cea mai buna pravila. Randuiala staretului Vasile cuprindea o desavarsita armonie. Rugaciunea era necontenita. Schimonahii mancau o data pe zi si se impartaseau saptamanal. Zilnic era citita Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, rugaciunea Lui Iisus era desavarsita, toate acestea pazind curata mintea. Dascal cu mare har, ca toti marii sihastri, Cuviosul Vasile s-a mutat la Domnul in anul 1767.
A lasat insa importante cuvinte de invatatura, adevarate pagini de filocalie despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, regasite in scurtele introduceri la scrierile filocalice ale Sfintilor Nil de Sorska, Grigorie Sinaitul, Isihie si Filotei.