x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfinţii Martiri Brâncoveni

0
Autor: Luminita Ciobanu 15 Aug 2012 - 21:00
Sfinţii Martiri Brâncoveni


Nascut in localitatea Brancoveni, in Oltenia, dreptcredinciosul domnitor Constantin Brancoveanu a urcat pe tronul Munteniei in anul 1688. Iubitor de tara si aparator al dreptei credinte, ctitor de biserici si manastiri, "a purtat grija pentru toti romanii din cele trei principat, si in special pentru romanii transilvaneni, aflati sub stapanire habsburgica. Un om de o evlavie si o moralitate ireprosabile, tata a unsprezece copii, casatorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe si nepoata lui Antonie Voda din Popesti, a intrecut pe toti domnii crestini prin martiriul sau, al celor patru feciori ai sai si al sfetnicului Ianache Vacarescu", spune parintele-profesor Emil Nedelea Caramizaru, paroh al Bisericii Sfantul Gheorghe Nou, lacas de cult in care se afla mormantul Sfintilor Martiri Brancoveni.

Dupa uneltirile rudelor sale, Cantacuzinii, care ravneau tronul, si banuit de turci ca ar trata pe ascuns impotriva lor cu habsburgii si rusii, otomanii i-au pus gand rau. Il invidiau pentru averea pe care o avea, astfel ca, in martie 1714, Voda Brancoveanu avea sa intampine cu demnitate si tristete mari incercari, pe care le-a consemnat in ultima scrisoare pe care a adresat-o Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, chiar la 25 martie 1714 (la Praznicul Bunei Vestiri): "Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus si mazilirea noastra, si cu porunca de asa cuprins, ca sa ne duca la Tarigrad cu sotia si copiii si ginerii nostri. Aceasta intamplare fireste ca este prea plina de jale si de tulburare; dar, deoarece cunoastem ca a venit din multele noastre pacate, faca-se voia Lui cea sfanta. Iata ca si noi ne gatim si dupa putine zile plecam. Si Dumnezeu sa ne ajute. Desi toata boierimea noastra striga si cere sa vie cu noi, totusi nu stim ce va iesi. Si sfintele-ti rugaciuni sa fie cu noi in toata viata".
Constantin Brancoveanu a fost aruncat in tenebroasa inchisoare Edicule, a celor sapte turnuri, unde a fost batut si schingiuit aproape trei luni. Suferintele au continuat si dupa mutarea la inchisoarea Bostangi Basa, destinata demnitarilor turci. La torturile nesfarsite se adaugau si parele din tara, ale Cantacuzinilor, ce alimentau lacomia turcilor, care considerau ca domnitorul, supranumit de ei "Altan Bei" (Printul Aurului), ar poseda averi fabuloase.

La 15 august 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, dreptcredinciosul domnitor Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani si sarbatorea 40 de ani de casnicie. A fost scos din temnita, dimpreuna cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache, si dusi la locul numit Ialy Chisc, unde si-au primit cununile muceniciei.

Andrea Memmo, plenipotentiarul Venetiei la Inalta Poarta, descrie intr-un ravas emotionant momentul mazilirii: "Duminica, 15 august, de dimineata, s-a taiat capul batranului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui si al unui boier care ii era vistier. Iata cum s-a facut: inca de dimineata Sultanul Ahmed se puse intr-un caiac imparatesc si veni la Serai, pe canalul Marii Negre, in fata careia era o piata unde a adus pe Brancoveanu Voievod, pe cei patru baieti ai lui si pe vistierul Vacarescu. I-au pus in genunchi unul langa altul, la o oarecare departare. Un gade le-a scos caciulile din cap si sultanul i-a mustrat facandu-i haini. Apoi li se detera voie a face o scurta rugaciune. Inainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost intrebati de voiesc sa se faca turci si atunci vor fi iertati. Glasul cel inabusit de credinta al Brancoveanului rasuna si zice inspaimantat de aceasta insulta: «Fiii mei! Iata toate avutiile si tot ce am avut am pierdut; sa nu ne pierdem insa sufletele! Stati tari si barbatesti, dragii mei, si nu bagati in seama moartea. Priviti la Hristos, Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare intru aceasta si nu va miscati, nici va clatinati in credinta cea pravoslavnica!». La aceste cuvinte, Ahmed se facu ca un leu turbat si porunci sa li se taie capetele. Gadele infiorator ridica securea si capul marelui vistiernic Vacarescu se rostogoli pe pamant. Apoi incepu cu uciderea copiilor, incepand cu cel mai mare. Cand gadele ridica securea la capul celui mai tanar dintre copii, Mateias, numai de 12 ani, acesta se ingrozi de spaima. Sarmanul copilas, vazand atata sange de la fratii sai si de la Vacarescu, se ruga de sultan sa-l ierte, fagaduindu-i ca se va face turc. Insa parintele sau, domnul Brancoveanu, al carui cap a cazut la urma, infrunta pe fiul sau si zise: «Mai bine sa mori in legea crestineasca decat sa te faci pagan, lepadandu-te de Iisus Hristos pentru a trai cativa ani mai mult pe pamant». Copilasul asculta, ridica capul si cu glas ingeresc zise gadelui: «Vreau sa mor crestin! Loveste!». In urma ucise si pe Brancoveanu. O, Doamne, Doamne, pana-mi tremura cand scriu executia ce am vazut si ma intreb: putut-a fi de fata cineva si sa nu fi plans, vazand capul nevinovatului Mateias, tanar, tinerel, rostogolindu-se pe jos, langa capul parintelui sau, care se apropie de al parintelui, parand a-l imbratisa!".

"Trupurile mucenicilor au fost aruncate in apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal in sulite pe strazile Constantinopolului, dupa care au fost expuse la poarta Seraiului si apoi aruncate si ele in mare. Cativa crestini evlaviosi au cules din valurile marii ramasitele pamantesti ale Brancovenilor si, in taina, le-au ingropat in Biserica Manastirii Panaghia Camariotissa de pe Insula Halki, zidita de imparatul Ioan al II-lea Paleologul si refacuta de Sfantul Constantin Brancoveanu", adauga parintele profesor Emil Nedelea Caramizaru.

Sotia domnitorului, Maria, si ceilalti membri ai familiei ramasi in viata au ramas, inchisi, la Constantinopol, pana in martie 1715, fiind apoi exilati la Kutai, pe tarmul rasaritean al Marii Negre, pana in 1716. Atunci au fost eliberati si au putut reveni in Tara Romaneasca. In anul 1720, doamna Maria a adus in tara osemintele mucenicesti ale sotului sau, acestea fiind inmormantate in Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de