Sfinţii Părinţi sunt cei care au fixat o zi de cinstire a Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli. Despre această mărită sărbătoare, părintele arhimandrit Cleopa spunea într-una din predici că ziua de 8 noiembrie are o semnificaţie aparte: “(...) numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvârşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti”. “Cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formata din Domnii, Puteri şi Stapânii, cum îi numeşte şi Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al Lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpânesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formata din Începătorii, Arhanghelii şi Îngeri. Aceştia sunt cel mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia Lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor”, explica părintele arhimandrit Cleopa.
Sinaxarul ne învaţă de asemenea că Mihail aste mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup. “(...) şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: «Pune-voi scaunul meu deasupra norilor» şi lăudându-se că «voi fi asemenea cu Cel înalt», a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul («Văzut-am, zice, pe Satana, ca fulgerul din cer căzând»). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: «Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor», ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric” (“Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”). Aşadar, această adunare a fost numită Sobor al îngerilor, adică luarea aminte, înţelegere şi unire. Sfânta Scriptură mărturiseşte că Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei, lui Iacov, când fugea de fratele său, a mers înaintea taberei fiilor lui Israel, când au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor, precum şi altor drepţi.
Despre Sfântul Arhanghel Gavriil, Sinaxarul ne spune că “multe faceri de bine a făcut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă. Căci în proorocia lui Daniil se pomeneşte însuşi numele lui, când tâlcuieşte Daniil visul ce a văzut pentru împăraţii mezilor şi ai perşilor şi ai elinilor: «Gavriile, zice, fă-l pe acela (adică pe Daniil) să înţeleagă vedenia» (Daniil 8, 16). Şi iarăşi, acelaşi Gavriil a arătat aceluiaşi Daniil că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după patru sute nouăzeci şi şapte de ani, are să vină Hristos. «Şi iată, zice Gavriil, bărbatul pe care l-am fost văzut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seară. Şi m-a făcut să înţeleg şi celelalte» (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe că are să nască pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim şi Annei că au să nască pe Doamna şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea. Iar în Legea Nouă, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tămâierii, că va naşte pe marele Ioan Înaintemergătorul. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înăuntru în Sfintele Sfintelor cu hrană cerească. Acesta însuşi, şi cine se îndoieşte? a binevestit Născătoarei de Dumnezeu că va naşte de la Duhul Sfânt pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a arătat lui Iosif în vis, precum zic mulţi, şi i-a zis să nu se teamă, ci să ia pe Maria, femeia sa, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. (...) Mulţi însă din sfinţiţii învăţători şi din scriitorii de cântări socotesc că dumnezeiescul Gavriil a fost şi îngerul cel îmbrăcat în veşmânt alb, care, pogorându-se din cer, a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Iisus, Dătătorului de viaţă, şi a şezut deasupra ei. (...)”
Citește pe Antena3.ro