x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Urări, mesaje şi sms-uri de "La mulţi ani" de Sfinţii Mihail şi Gavril!

Urări, mesaje şi sms-uri de "La mulţi ani" de Sfinţii Mihail şi Gavril!

07 Noi 2017   •   13:15
Urări, mesaje şi sms-uri de "La mulţi ani" de Sfinţii Mihail şi Gavril!

Peste  1,3 milioane de români îşi serbează onomastica cu ocazia zilei Sfinţilor Arhanghei Mihai şi Gavril. Dacă printre cei dragi sau printre cunoştinţe ai pe cineva ce poartă numele celor doi sfinţi poţi trimite un gând bun printr-un mesaj sau sms.

Iată mai jos câteva exemple pentru inspiraţie:

La mulţi ani, de Sfinţii Mihail şi Gavril! Să ai parte de multă sănătate, bucurii şi împliniri cât cuprinde şi să te bucuri de această zi frumoasă mereu!

Îngerul Gavril, înger al Bunei Vestiri, să îţi călăuzească paşii Gabriel/Gabriela şi să ai parte de o zi la fel de frumoasă ca tine "La mulţi ani!"

Arhanghelul Mihail, înger al adevărului şi al dreptăţii, să-ţi stea alături mereu,la bine şi la greu, să-ţi lumineze calea şi să-ţi arate destinul. La mulţi ani Mihai/Mihaela!

De Sfinţii Mihail şi Gavril, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!

La mulţi ani! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă.

Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfinţii Mihail şi Gavril!

Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfinţii Mihail şi Gavril cât mai frumoasă!

Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului la mulţi ani!

Cineva acolo sus te iubeşte, cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!

Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.

Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca Sfinţii Mihail şi Gavril să-ţi lumineze vieţile şi mintea mereu! La mulţi ani!

De Sf. Mihail şi Gavriil, fie ca cei dragi să te înconjoare în căldura sufletelor lor într-o zi magică, iar fericirea să te ia in braţele ei în acest moment special!

De ziua numelui tău, îţi doresc ca toate lucrurile bune şi frumoase să te copleşească şi să strălucească în calea ta către fericire. La mulţi ani!

De ziua ce-ţi surâde-n prag/ De-i porţi frumosul nume/ Eu îţi doresc tot ce-i mai drag/ Şi mai frumos pe lume!

De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească măcar jumatate din dorinţele pe care o să ţi le pui!

Cu ocazia sărbatorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi să ai parte numai de zile senine şi însorite!

Ziua numelui să-ţi fie plină de realizari şi să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viaţa ta!

Îngerul Mihail să îţi călăuzească paşii, să îţi aducă bucurie în suflet şi să fie întotdeauna cu tine! La mulţi ani!

Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulţi ani!


 

×