x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 14 iulie 2006

Vineri 14 iulie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    14 Iul 2006   •   00:00

Este ziua 195 a anului
Au mai ramas 170 de zile

SARBATOARE CRESTINA
Sfantul Mucenic Just era din Roma, fiind ostas sub Claudiu tribunul. Odata, intorcandu-se de la razboiul impotriva barbarilor, a vazut o cruce in chip de cristal, iar din cruce a iesit un glas, care l-a invatat taina dreptei credinte. Pentru aceasta, mergand la Roma, si-a impartit averea sa la saraci si se bucura ca a dobandit credinta in Hristos. Dupa ce i s-a descoperit tribunului Claudiu ca Sfantul a crezut in Hristos, acela l-a sfatuit ca sa aiba mila de tineretile sale si sa se lepede de credinta sa. Si de vreme ce n-a putut a-l indupleca, l-a trimis cu scrisoare la ighemonul Magnentie. Acesta l-a supus unor chinuri cumplite, in timpul carora si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Apostol Achila; Sf. Mucenici Just si Iraclie; Cuv. Nicodim Aghioritul
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Camil de Lellis
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Aquila, apostol dintre cei 70; Sf. Iosif
  • PROVERBUL ZILEI
    " Cine nu e dator e destul de bogat "

    Zodia Rac (22 iunie - 22 iulie)
    SOARELE
    LUNA
  • Rasare la 23:17
  • Apune la 9:28

  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 17 iulie
  • Luna noua - 25 iulie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 2 august
  • Luna plina - 9 august
  • S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1930 - Legea sanitara, in baza careia se creeaza in fiecare capitala de judet cate un oficiu de ocrotire, iar in mediul rural se constituie casa de ocrotire, cu scopul apararii, ingrijirii sanatatii populatiei si educatiei sanitare a acesteia;
  • 1946 - Miting la "Arenele Romane", in prezenta ministrului de Interne, Teohari Georgescu; marcheaza deschiderea campaniei electorale a PCR in Bucuresti;
  • 1947 - Legea pentru finantarea operatiunilor necesitate de asezarea definitiva in Banat a indreptatitilor la improprietarire si a populatiei transferate din alte regiuni ale tarii;
  • 1956 - Intalnire atletica Romania-Bulgaria la Bucuresti. Iolanda Balas doboara recordul mondial la inaltime: 1,75 m - stabilind primul ei record mondial.
  • In lume
  • 1223 - Ludovic al VIII-lea devine rege al Frantei dupa moartea tatalui sau, Filip al II-lea al Frantei;
  • 2002 - In timpul celebrarii Zilei Bastiliei, presedintele francez Jacques Chirac a scapat teafar de o tentativa de asasinat.
  • NASCUTI LA 14 iulie
  • 1958 - Dan Mircea Geoana, presedintele PSD (din aprilie 2005);
  • 1966 - Matthew Fox, actor american;
  • 1977 - Victoria, Printesa a Suediei.
  • CLICK ISTORIC
    La 14 iulie 1789, caderea Bastiliei marca inceputul Revolutiei franceze. Bastilia era o fortareata din secolul al XIV-lea, care se afla undeva in estul Parisului si era considerata a fi simbolul monarhiei absolutiste. Servea drept inchisoare politica, orice opozant al politicii regale putand fi inchis acolo doar printr-un simplu ordin regal. Fortareata mai era inconjurata si de un nimb de povesti infioratoare despre acte de cruzime si tortura petrecute in spatele zidurilor sale. In realitate, prizonierii Bastiliei puteau fi eliberati doar in acelasi mod in care fusesera inchisi, printr-un ordin regal, insa aceasta se intampla foarte rar. La 14 iulie 1789, multimea furioasa a pornit pe strazile Parisului, indreptandu-se spre Bastilia pentru a ocupa fortareata si a pune mana pe munitie. Dezertorii din Garda Franceza s-au alaturat multimii revoltate. Multi dintre gardienii Bastiliei si-au parasit posturile atunci cand au fost confruntati cu masele, permitandu-le astfel accesul in perimetrul Bastiliei. Guvernatorul Bastiliei, Bernard-Jordan de Launey, a incercat sa evite conflictul si a acceptat sa se predea multimii pentru a-si salva viata. Ulterior, soldatii acestuia au fost capturati si, in ciuda promisiunii maselor, guvernatorul a fost asasinat. Podurile basculante ale Bastiliei au fost coborate si astfel a putut intra in fortareata si restul multimii.

    Credinte populare, traditii, semne
    Aluatul, materie sacra din care femeia prepara painea si colacul, este, precum lutul, un arhetip al genezei. Ciclul vegetal al graului, deschis de samanta semanata si inchis de samanta recoltata (seceratul), a fost asemuit cu nasterea, casatoria si moartea omului. Conform gandirii magice, spiritul graului locuieste in corpul plantei mama pana cand aceasta face samanta, dupa care se usuca si moare. Spiritul graului retras din planta moarta in samanta devine, prin noile cicluri vegetale, nemuritor. In procesul transformarii graului in paine, piua, rasnita, moara sunt altare de sacrificiu. Intre tehnica confectionarii oalei din lut si prepararea painii si a colacului din aluat sunt paralelisme tehnologice si spirituale evidente: eliberarea spiritului graului din samanta si a spiritului pamantului din trupul Pamantului prin taiere, zdrobire, pisare, rasnire, macinare; adaugarea apei pentru obtinerea lutului si aluatului; framantarea si dospirea materiei in prefacere, lutul si aluatul; modelarea chipurilor, forme de oale si colaci care poarta numele unor reprezentari mitice (Arhangheli, Craciunei, Mucenici, Bradosi etc.); insufletirea lor prin ardere sau coacere in cuptor sau sub test. Scoase din cuptor, painea (colacul) si oala sunt animate, au viata, si, ca urmare, pot substitui divinitatea si omul in numeroase obiceiuri si practici magice. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar