x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 4 ianuarie 2007

Vineri 4 ianuarie 2007

04 Ian 2008   •   00:00

Este ziua 4 a anului, au mai rămas 361 zile

Este ziua 4 a anului, au mai rămas 361 zile

Soarele răsare la 7:52, apune la 16:49

Luna răsare la 4:26, apune la 13:13

Lună nouă 9 ianuarie

Primul pătrar (Luna in creştere) 17 ianuarie

Lună plină 24 ianuarie

Ultimul pătrar (Luna in descreştere) 31 ianuarie

Capricorn (21 dec. - 19 ian.)

Proverbul zilei: "Cireşele trec, dar obrazul rămăne"

"Proverbele Romănilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină

Astăzi, creştinii prăznuiesc soborul sfinţilor apostoli, cei şaptezeci la număr. După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat incă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfăntul Evanghelist Luca astfel: "După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis căte doi inaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece ii avea lăngă Dănsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci ii trimitea. Aceşti şaptezeci de apostoli au fost trimişi in toată lumea ca să smulgă pe oameni din inşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i intoarcă la cunoştinţă cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit in multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul".

Calendar creştin-ortodox

Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli; Cuv. Teoctist

Calendar romano-catolic

Romano-catolic: Sf. Angela din Foligno, călugăriţă

Calendar greco-catolic

Greco-catolic: Cei 70 Sf. Apostoli; Sf. Teoctist, călugăr

Click istoric

La 4 ianuarie 1643 se năştea Isaac Newton, renumit om de ştiinţă englez. Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa in domeniul opticii, matematicii şi in special al mecanicii. A contribuit impreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz la inventarea şi dezvoltarea calculului diferenţial şi a celui integral. A fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atăt mişcarea globului terestru, căt şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite culori. S-a stins din viaţă in 1927.

S-a intămplat azi

In Romănia

1847 - Apare la Blaj din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu, publicaţia săptămănală, cu profil filologic, politic şi literar, "Organul luminării" (pănă la 28 aprilie 1848) şi editată in continuare sub numele de "Organul naţiunale" (12 mai-29 septembrie 1848). Este prima gazetă transilvăneană tipărită in intregime cu caractere latine;

1849 - Memoriu explicativ asupra Revoluţiei romăne adresat de Dumitru Brătianu ministrului de Externe H. T. Palmerston; guvernul britanic este solicitat să sprijine unirea Principatelor Romăne intr-un singur stat, sugerăndu-se convocarea unei Conferinţe a Marilor Puteri in vederea soluţionării definitive a chestiunii celor două principate;

1892 - Se constituie la Bucureşti "Clubul central" al Partidului Conservator. Preşedinte: G. Manu. Membri: Al. Lahovari, Gr Triandafil, Al. Ştirbei, C. Olănescu, Gr Păucescu, I. Ciuflea, Al. Catargiu, N. Filipescu.

In lume

1948 - Burma şi-a proclamat independenţa faţă de Marea Britanie.

Născuţi la 4 ianuarie

1848 - Katsura Taro, fost prim-ministru al Japoniei (m. 1913);

1877 - Sextil Puşcariu, istoric literar (m. 1948).

Credinţe populare, tradiţii, semne

Vergelul Fetelor este un act de divinaţie, de aflare a ursitei in se-rile şi nopţile marilor sărbători de peste an: Crăciun, Anul Nou, Ajunul Bobotezei, Boboteaza, Lăsatul Secului de Paşte, Paştele, Joimari, Ispasul, Sănzienele, Ovidenia, Săntandrei, Sănnicoară şi altele. Fetele se intălneau la o casă, de obicei la gazda unde işi ţineau şezătorile, incuiau uşile, astupau ferestrele şi, la lumina opaiţului sau a lumănării, in prezenţa oficiantei ceremoniei, numită local, in Moldova, Ursitoare, incepeau vergelatul. După ce aşezau pe masă mai multe obiecte cu valoare simbolică şi matrimonială şi un număr corespunzător de vase, Ursitoarea, femeia gazdă care avea autoritate deplină asupra participantelor, invita o tănără să părăsească incăperea. In lipsa acesteia erau ascunse sub vase obiectele prorocitoare. Fata ridica unul din vase, iar femeia ii citea ursita interpretănd obiectul descoperit: cuţitul insemna bărbat aspru, cu limbă ascuţită ca tăişul cuţitului, care răneşte sufletul nevestei; sarea insemna bărbat plăcut, ca sarea in fiertură, dacă nu intrece măsura; cărbunele de lemn insemna bărbat brunet, inalt şi sănătos, dar care nu trebuie aprins pentru că se poate stinge numai cu lacrimile soţiei; pieptenele insemna bărbat dărz şi hotărăt, dar bun la inimă; inelul insemna bărbat tănăr, frumos, subţire, tras printr-un inel; piatra insemna fata rămasă nemăritată in casă etc. (Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar ianuarie